APELUL celor peste 80 de academicieni DESFIINȚAT de RECTORUL unei mari UNIVERSITĂȚI
- Andrei Vi şan
- 10 februarie 2017, 10:28
Rectorul Universității București și fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, nu împărtășește ideile din apelul celor peste 80 de academicieni.
Rectorul Mircea Dumitru spune că nu re regăsește ''nici în stilistică, nici în retorică și nici în multe dintre ideile susținute în această scrisoare''.
''În apelul public de acum câteva zile, pe care l-am semnat împreună cu mai mulți colegi din Universitatea din București, și pe care eu l-am inițiat, denunț derapajele grave de la respectarea normelor și a regulilor statului de drept și mă exprim fără echivoc împotriva corupției și a tuturor politicienilor și persoanelor publice care pun în pericol ordinea de drept. Regret situația creată și cred că mediul academic trebuie să rămână un apărător al mecanismelor statului de drept și ale democrației'', a scris rectorul Mircea Dumitru, joi seara, pe pagina sa de Facebook.
Fostul ministru spune că în urmă cu trei săptămâni a fost pus în tema cu inițiativa unor membri din Academia Română, care urmau să adreseze un mesaj public privitor la situația geopolitică a țării.
''Contextul mai general era delimitat de anticipata întâlnire dintre premierul maghiar și președintele SUA, urmată apoi și de întâlnirea cu președintele Federației Ruse. Pe acest fundal, am fost întrebat dacă mă alătur unui apel mai general în care să fie subliniată susținerea unității și a integrității teritoriale și nevoia de a depăși conflictele mari din societatea românească prin dialog activ și cultivarea unor atitudini politice tolerante. Deși toate acestea nu reprezintă temele comune ale intervențiilor mele din ultima vreme în spațiul public, am acceptat că există o sensibilitate la aceste chestiuni și m-am declarat de acord cu ele. Conținutul scrisorii mi-a rămas necunoscut până în momentul publicării lui'', arată Mircea Dumitru. Cei peste 80 de academicieni au lansat un apel prin care au solicitat instituțiilor abilitate ale statului, de la toate nivelurile, "să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de drept, iar pe oamenii politici i-au invitat "să conlucreze cu responsabilitate și patriotism pentru binele României".