Universitatea Oxford a anunțat sâmbătă într-un comunicat că autoritatea de reglementare în domeniul sănătății din Marea Britanie, MHRA, a recomandat reluarea testelor pe oameni, informează BBC.

Un comitet independent și-a încheiat investigația legată de incidentul cu participantul bolnav și a recomandat acestei autorități că testarea clinică pe oameni poate continua în siguranță, a precizat, la rândul ei, compania AstraZeneca, scrie digi24.ro.

În jur de 18.000 de oameni au participat până acum la studiul pentru vaccinul dezvoltat de Oxford și AstraZeneca. În această fază de testare, faza a treia, care este și ultima înainte de a fi pus pe piață un vaccin, trebuie să participe în jur de 30.000 de subiecți. În afară de Marea Britanie, testarea clinică se desfășoară și în alte țări, cu precădere în Brazilia.

Speranţele au fost mari că vaccinul de la AstraZeneca ar putea fi unul dintre primele care vor apărea pe piaţă, după ce a trecut cu succes de fazele 1 şi 2.

Potrivit New York Times, un voluntar britanic căruia i se administrase vaccinul s-a îmbolnăvit și a primit un diagnostic de „mielită transversă” – o inflamație la nivelul măduvei coloanei vertebrale. Nu se știe însă dacă boala i s-a declanșat ca urmare a vaccinului sau fusese de dată anterioară.

Astfel de întreruperi ale testării în faza a treia, în momentul în care un voluntar se îmbolnăvește, sunt oarecum obișnuite, iar medicii trebuie să determine dacă este vorba despre un efect secundar al vaccinului sau îmbolnăvirea are alte cauze.

Conducerea companiei farmaceutice AstraZeneca estimează că serul ar putea fi disponibil la sfârșitul anului acesta sau cel mai târziu la început de 2021.

35 de variante de vaccin anti-COVID sunt în faza de testare pe oameni la nivel mondial.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că aproape 180 de companii din intreaga lume s-au înscris în cursa pentru găsirea unui vaccin anti-Covid-19, dar niciunul nu a finalizat încă studii clinice.