Anunț brusc venit de la ANM. Te înfioară cum scad temperaturile. News Alert național

Anunț brusc venit de la ANM. Te înfioară cum scad temperaturile. News Alert național

După trei zile însorite, cu temperaturi de primăvară, meteorologii anunță că, începând de miercuri, vremea se va schimba brusc în toată țara.

În Capitală, va începe să ningă miercuri, urmând să se depună un strat de câțiva centimetri de zăpadă. De asemenea, noaptea va fi ger.

BANAT, intervalul 3-16 februarie

În primele două zile, vremea va fi caldă, apoi se va răci. Astfel, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie de 2-4 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade. În cea de a doua săptămână, temeperaturile vor crește, astfel încât spre finalul intervalului media celor maxime va tinde spre 10-12 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala doar în perioada 3-5 februarie.

CRIŞANA, intervalul 3-16 februarie

În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 8-10 grade și a celor nocturne de 4-6 grade. Apoi, între 5 și 9 februarie, se va răci, temperaturile având valori maxime de 1-4 grade și minime cuprinse între -8 și -2 grade. În cea de a doua săptămână, se va încălzi ușor. În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate, respectiv însemnate cantitativ.

Ne puteți urmări și pe Google News

TRANSILVANIA, intervalul 3-16 februarie

În primele două zile, vremea va fi caldă, apoi, în perioada 5-9 februarie, temperaturile vor scădea până la -12 grade, în timpul nopții. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala doar în perioada 3-5februarie.

MARAMUREŞ, intervalul 3-16 februarie

În zilele de 3 și 4 februarie vremea va fi caldă, apoi, în perioada 5-9 februarie, temperaturile se vor situa în jurul mediilor specifice.În cea de a doua săptămână, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată. În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații însemnate cantitativ.

MOLDOVA, intervalul 3-16 februarie

Vremea va fi caldă în primele două zile. În perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne între -2 și 2 grade și minime în general între -10 și -4 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie.

DOBROGEA, intervalul 3-16 februarie

În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, apoi, în perioada 5-9 februarie, temperaturile vor scădea sub 0 grade Celsius. În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate.

MUNTENIA, intervalul 3-16 februarie

Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 15 grade. Apoi, se va răci, regimul termic urmând a se situa în jurul mediilor specifice. Încea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată.

OLTENIA, intervalul 3-16 februarie

În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice. În cea de a doua săptămână, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată. În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate sau slabe.

LA MUNTE, intervalul 3-16 februarie

În primele două zile, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar a celor minime între -2 și 0 grade. Apoi, vremea se va răci semnificativ, astfel încât în perioada 5-9 februarie se vor înregistra, în medie, valori termice diurne cuprinse între -8 și -4 grade și nocturne, în general, între -14 și -10 grade. În cea de a doua săptămână, tendința temperaturilor va fi de ușoară creștere, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 0...2 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -4 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala între 3 și 6 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și pe arii mai restrânse.