Antonia s-a săturat! Mesajul misterios transmis fanilor. „Lumea nu se bucură...”

Antonia s-a săturat! Mesajul misterios transmis fanilor. „Lumea nu se bucură...”

Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România s-a săturat de „hateri”.

Antonia are în prezent un succes răsunător, dar nu toată lumea pare a se bucura pentru ea. Frumoasa șatenă este, însă, afectată de comentariile negative făcute la adresa ei în mediul online.

Extrem de activă pe rețelele de socializare, acolo unde zilnic publică poze în diferite ipostaze, Antonia a dovedit că este o fire sinceră, care spune lucrurilor pe nume. Recent, într-un mesaj misterios postat pe contul de Instagram, vedeta a scris doar atât: „Lumea nu se bucură dacă străluceşti”! A fost suficient pentru ca fanii să-și dea seama că pe Antonia o deranjează ceva, dar despre care momentan nu vrea să vorbească.

Recent, Antonia a povestit că a avut de ales între cariera de fotomodel şi cea de cântăreaţă: „Aveam două variante. Să fiu model sau să cânt şi am profitat şi de modelling, mi-am făcut bănuţii mei, am strâns acolo… Mă simt binecuvântată pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac. Abia aştept să mai lansez piese. Una după alta”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, nu mereu a fost totul roz, scrie Ciao. Vedeta și-a amintit cum a fost la începuturi, când a avut parte și de momente ...jenante: „Aveam concert când eram cu piesa Morena, în Germania, cred că la un club. Erau doar ospătarii şi oamenii care lucrau acolo. Nu glumesc. Nu a venit nimeni! Mi-a fost foarte ruşine. Am cântat o piesă cu ospătarii. Am făcut practic haz de necaz”.