Începând cu orele 20:00, din această seară, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, anunță ANM. În acest sens, s-a emis o atenționare Cod Galben de vreme rea.
ANM a emis miercuri o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ pentru mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Capitala, valabilă de miercuri, ora 20:00, până joi, ora 20:00.
Reprezentantul Administrației Naționale de Meteorologie a declarat pentru Antena3 că zonele vizate de această atenționare sunt județele din Muntenia, Moldova și local în Carpații Orientali și Meridionali, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.
Vor fi înregistrate cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp.