Anja Andersen: "Oltchim nu s-a ţinut de cuvânt!"

Anja Andersen: "Oltchim nu s-a ţinut de cuvânt!"

Antrenoarea daneză Anja Andersen a declarat pentru presa din ţara sa natală că formaţia din Vâlcea nu şi-a respectat înţelegerea iniţială.

Adusă cu surle şi trâmbiţe pe banca tehnică a echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu-Vâlcea, daneza Anja Andersen a eşuat lamentabil şi a fost nevoită să îşi facă bagajele mai repede decât se aştepta. Antrenoarea susţine că nu a avut niciun moment drept obiectiv cucerirea Ligii Campionilor în acest an, ci costruirea unei echipe competitive pentru sezoanele viitoare. ''Cunosc mentalitatea est-europeană, dar această experienţă nu mă va împiedica la un alt moment să preiau o altă echipă est-europeană. Nu sunt dezamăgită, dar trebuie să spun că Vâlcea nu a respectat înţelegerea pe care am făcut-o, acum o lună când am preluat noul meu loc de muncă'', a declarat antrenoarea pentru nordjyske.dk.

Andersen a preluat-o pe Oltchim Râmnicu Vâlcea în 4 februarie, reuşind două victorii şi două eşecuri în grupa principală a Ligii Campionilor, vicecampioana de anul trecut având şanse mici de a se califica în semifinale.

Ne puteți urmări și pe Google News