STIL DE VIAŢĂ. „Mulţi ani trăiască!” sună mai bine la petrecerea din oraş, încheiată cu focuri de artificii, decât la cea de acasă, cu gustări tradiţionale pe masă.

Românii s-au dezobişnuit să-şi sărbătorească ziua de naştere acasă, cu familia şi prietenii, servind din clasicele platouri cu aperitive, din care nu lipsesc chifteluţele, brânza, şunca şi roşiile, aranjate după buna pricepere a gospodinei casei. Din raţiuni practice, dar şi pentru că efortul financiar nu este foarte mare, aniversările adulţilor se petrec la restaurant, iar ale copiilor în localuri special amenajate pentru ei, cu animatori care joacă rolurile personajelor de poveste.

Deşi decorul petrecerilor, meniul şi distracţiile diferă faţă de cele cu care eram obişnuiţi cu ani în urmă, finalul este cam acelaşi: după miezul nopţii, invitaţii se retrag la casele lor chercheliţi şi îmbujoraţi, semn că le-au priit distracţia, mâncarea şi băutura. Gazdele, scutite de deranj

„Pe măsură ce nivelul de trai creşte, tindem să ne răsfăţăm mai mult”, explică psihologul Maria Oprea schimbarea obiceiurilor legate de aniversări. „Femeile s-au eman cipat, programul lor de lucru depăşeşte cele opt ore pe zi cu care eram obişnuiţi în comunism şi nu mai au răbdarea, energia şi dispoziţia necesare de a pregăti mâncare pentru 10-20 de persoane, de a lua şi a pune pe masă diverse feluri de mâncare”, completează psihologul.

Pe lângă avantajul scutirii gazdelor de deranj şi plimbări continue sufragerie-bucătărie, petrecerea la restaurant înseamnă şi spaţiu larg pentru dans, iar unele localuri au o zonă special amenajată în care cei mici se pot juca, fără riscul de a sparge vazele gazdelor. Albă-ca-Zăpada, invitat special

În materie de petreceri aniversare pentru copii, firmele de profil se întrec în oferte de petreceri personalizate, care de care mai îmbietoare: petreceri cu clovni, cu zâne care pictează feţele invitaţilor, cu Albe-ca-Zăpada sau oameni-păianjen şi piraţi, după doleanţele sărbătoritului.

Programele şi decorurile sunt special concepute pentru ca micuţii să îşi dorească aniversări în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara. „Parcă îşi iese din minţi când priveşte o invitaţie la ziua vreunui coleg de grădiniţă şi, până la petrecere, dar şi mult după, numai despre asta vorbeşte”, spune Cătălina, referindu-se la fetiţa ei de 4 ani.

„Strângem din dinţi şi mergem la local”

Pentru părinţi, spune Cătălina, aniversarea este o adevărată provocare. „Fetiţa mea are două prietene foarte bune, colege de grădiniţă. Una dintre ele a avut petrecere la piscină, alta la un local, iar sărbătorita era Albă-ca-Zăpada şi copiii invitaţi - piticii. Au fost animatoare, proiecţii din poveste, concursuri tematice. După o asemenea distracţie cum să îi spun fetei mele că îi vom ţine ziua acasă? Strângem din dinţi, facem un efort şi mergem la local. Trebuie să ţinem pasul cu restul copiilor”, explică mămica efortul financiar.

• În funcţie de complexitatea temei alese şi de numărul de copii invitaţi, părinţii trebuie să pregătească între 700 şi 3.000 de lei.
• Numai închirierea personajului care întreţine atmosfera costă cel puţin 200 de lei, pentru o oră şi jumătate, o fântână de ciocolată şi diverse sortimente de fructe, cam tot pe atât, iar un banner pe care să scrie numele sărătoritului şi „La mulţi ani” mai adaugă la lista de cheltuieli încă 150 de lei.

• Pe lângă mâncare şi atracţiile pentru copii, nu trebuie ignorate nici gustările sau cafelele servite părinţilor, care cântăresc şi ele des tul de mult la factura finală.

EXTREME

Petreceri opulente pe bani fără număr

Pentru unii, aniversarea zilei de naştere la restaurant cu familia şi prietenii ţine deja de banalitate, iar pentru cei mai tineri poate fi prilej de plictiseală. Aşa că preferă să închirieze localuri de noapte, un teren de paintball sau o cabană. Alţii, cu dare de mână şi obişnuiţi cu opulenţa recurg la diverse picanterii: animatoare, artişti celebri, artificii de 30 de minute.

„Există persoane pentru care ziua de naştere nu este sărbătoarea faptului ca exişti, ci prilejul de a arăta celor din jur cine eşti, mai exact ce statut ai sau îţi închipui că ai în societate. Şi atunci se ajunge la excentricităţi şi dovezi de megalomanie”, arată psihologul Maria Oprea.