Angela Gheorghiu, către Firea: "Aţi continuat să vă folosiţi de numele unor mari personalităţi"

Angela Gheorghiu, către Firea: "Aţi continuat să vă folosiţi de numele unor mari personalităţi"

Soprana Angela Gheorghiu a transmis un mesaj după evenimentul de pe Arena Naţională în cinstea victoriei Simonei Halep la Roland Garros, precizând că a refuzat titlul de cetăţean de onoare şi că a rămas dezamăgită să vadă că edilul „continuă să se folosească de numele unor mari personalităţi".

"Sunt profund deziluzionată, stimată doamnă primar al oraşului Bucureşti, pentru ca aţi continuat să vă folosiţi de numele unor mari personalităţi, oferindu-le cheia şi cetăţenia de onoare a Bucureştiului. Având o carieră mondială din anul 1990 până astăzi, sunt şi eu un exemplu pentru elita şi intelectualii din România ce nu se lasă instrumentalizaţi de dumneavoastră; da, ţin să subliniez că am refuzat cheia şi cetăţenia de onoare a oraşului Bucuresti în septembrie 2017 cu ocazia concertului meu, oferit de către primăria oraşului Bucureşti publicului din România. Am refuzat aceste onoruri şi pe data de 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a României. V-am trimis chiar atunci, pe 1 decembrie 2017, un e-mail cu o scuză, crezând sincer că va urma să îmi oferiţi aceste distincţii doar pentru ceea ce reprezint în lumea artei internaţionale şi nu pentru a va putea folosi de numele meu pentru imaginea politică a domniei voastre. Am simţit atunci că munca şi notorietatea mea vor fi instrumentalizate de către dumneavoastră şi de aceea am refuzat", a scris, pe Facebook, Angela Gheorghiu.

Soprana precizează că a aflat că, în aceeaşi zi de 1 decembrie, primarul general Gabriela Firea a oferit cheia şi cetăţenia de onoare a Bucureştiului acelor şase personalităţi româneşti, care au răspuns afirmativ, "ca la comandă".

"Ce au simţit oare acele 6 personalităţi, care au fost invitate în aceeaşi zi, în dimineaţa zilei de 1 decembrie, pentru a fi onorate, pe fugă, în locul meu, în ciuda lungilor cariere ce le-au avut, nu ştiu. Mi-am dorit întotdeauna şi încă îmi doresc ca aceste onoruri primite din partea ţării mele să îmi fie oferite numai şi numai pentru munca mea şi pentru dăruirea mea întru artă, pentru cariera ce am avut-o pe întreg mapamondul de 28 de ani. Există multe metode de a onora un artist. Invit pe toţi politicienii români să se poarte cuviincios şi să nu se mai servească niciodată pentru interesele lor mărunte politice de marile personalităţi din România ce obţin mari succese şi victorii! Nu este elegant ca un om politic să se servească în mod public de talentul, succesul şi mai ales de munca unei personalităţi artistice mondiale. Ţin foarte mult să vă asigur că există şi oameni care ţin la demnitatea şi la munca lor, dând dovadă de o coloană vertebrală solidă şi care sunt extremi de atenţi la imaginea, asocierea şi onorabilitatea muncii lor. Recomand fiecărei personalităţi în România ca în viitor să cumpanească foarte bine înainte de a accepta o astfel de recunoaştere", îşi încheie mesajul Angela Gheorghiu.

Simona Halep a prezentat, luni după-amiază, trofeul de la Roland-Garros pe Arena Naţională, în aplauzele a zeci de mii de persoane, imnul naţional fiind cântat de Marcel Pavel şi Monica Anghel, dar primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a fost huiduit. În momentul în care primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a început discursul prin care i-a făcut loc pe scenă Simonei Halep, mii de oameni au huiduit-o la unison. Gabriela Firea şi-a dat seama că nu trebuie să prelungească momentul: "Bun venit, Simona Halep! Te rog să primeşti din sufletul nostru cheia oraşului Bucureşti şi această plachetă ovaţională. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut!", au fost cuvintele politicianului, urmate de prima reacţie a Simonei.

Ulterior, Gabriela Firea a transmis, pe Facebook, că încă de dimineaţă s-a încercat compromiterea acţiunii de ceea ce a numit „aparatul soroşist”.