Angajații cu abilități în AI, primii aleși de recrutori. Obțin beneficii mult mai mari

Angajații cu abilități în AI, primii aleși de recrutori. Obțin beneficii mult mai mariAngajați IT. Sursa foto: Freepik

Inteligența artificială a ajuns să facă parte din viața de zi cu zi, iar cei care știu să o folosească sunt plătiți cu 50% mai mult de angajatori. Industriile influențate de AI au înregistrat o creștere semnificativă a veniturilor pe angajat (27%), spre deosebire de sectoarele mai puțin expuse (9%).

Inteligența artificială, folosită în numeroase industrii

În aceste domenii, cerințele privind competențele profesionale evoluează cu 66% mai rapid. În 2024, angajații cu abilități în AI au beneficiat de salarii cu până la 56% mai mari, de două ori peste nivelul din 2023.

„Inteligenţa artificială sprijină angajaţii să devină mai productivi, mai valoroşi şi mai bine plătiţi, iar numărul de locuri de muncă este în creştere inclusiv pentru rolurile considerate cele mai expuse automatizării”, se arată în raportul PwC 2025 Global AI Jobs Barometer.

Pentru acest raport, autorii au analizat aproape un miliard de anunțuri de angajare. Concret, acesta arată că inteligența artificială are un asupra productivității angajaților.

Sectoarele vizate

De la lansarea generative AI în 2022, serviciile financiare și dezvoltarea de software au înregistrat o creștere a productivității de la 7% (în perioada 2018–2022) la 27% (în intervalul 2018–2024).

În industriile mai puțin expuse la AI, rata de creștere a productivității a scăzut de la 10% la 9%.

Conform analizei, industriile influențate de inteligența artificială înregistrează o creștere a veniturilor per angajat de trei ori mai rapidă.

„Impactul AI este deja vizibil în productivitate, venituri şi dinamica pieţei muncii. Agenţii AI şi noile aplicaţii emergente eficientizează operaţiunile şi deschid oportunităţi de a regândi modul în care organizaţiile inovează şi obţin rezultate durabile”, a explicat Gabriel Voicilă, partener tehnologie, PwC România.

El a adăugat că „inteligența artificială nu mai este o simplă opţiune tehnologică, ci trebuie considerată parte a strategiei de creştere. Astfel, companiile care adoptă rapid AI şi îşi pregătesc angajaţii să lucreze eficient cu aceste tehnologii vor avea un avantaj competitiv evident”.

Inteligența artificială, un aliat al angajaților

Numărul locurilor de muncă crește în aproape toate categoriile de ocupații expuse la AI, inclusiv în cele cu un grad ridicat de automatizare.

„Observăm că cererea pentru locuri de muncă expuse AI este în creştere şi generează o transformare rapidă a competenţelor cerute de angajatori. Concluziile raportului nostru arată că potenţialul uman rămâne esenţial în era AI. Cu sprijinul potrivit, angajaţii pot prelua roluri mai complexe şi mai valoroase, însă adevărata provocare va fi capacitatea lor de a ţine pasul cu tehnologia, o cursă în care este necesară învăţarea continuă”, a mai spus Gabriel Voicilă.

În perioada 2018-2019, ocupațiile cu expunere redusă la AI au înregistrat o creștere a numărului de locuri de muncă (65%).

Aceste locuri de muncă se împart în două categorii: „automatizate” (adică acele sarcini care pot fi realizate de AI) și „asistate” (în care AI susține angajatul să-și îndeplinească mai bine atribuțiile). În ambele categorii, între 2019 și 2024, numărul locurilor de muncă a crescut în toate industriile analizate, iar locurile asistate de AI au avut o rată de creștere mai rapidă.

Salarii mari mari

Locurile de muncă care necesită competențe în AI oferă salarii mai mari, spre deosebire de pozițiile în care nu se cer astfel de abilități. Astfel, acești angajați pot fi plătiți cu 56% mai mult.

Aceste locuri de muncă continuă să crească într-un ritm mai accelerat decât media tuturor posturilor. Deși numărul total al anunțurilor de angajare a scăzut cu 11,3%, pe piața muncii au existat mai multe locuri de muncă disponibile.

inteligența artificială, prietena perfectă

Sursa foto: Pixabay

Deși perspectivele privind productivitatea, salariile și piața muncii sunt în general pozitive, studiul arată că angajații și companiile trebuie să se adapteze mult mai rapid la schimbările din domeniu.

Cerințele angajatorilor legate de competențe se modifică cu 66% mai rapid în cazul ocupațiilor cel mai expuse la AI, o creștere semnificativă față de 25% înregistrată anul trecut.

Candidații cu diplomă nu mai au prioritate

Totodată, cererea pentru diplome universitare scade în toate ocupațiile, însă într-un ritm mai accelerat în cele expuse la AI. Procentul joburilor care necesită diplomă universitară a scăzut cu șapte puncte procentuale între 2019 și 2024 (de la 66% la 59%), iar în cazul joburilor automatizate, această scădere a fost de nouă puncte procentuale (de la 53% la 44%).

De asemenea, rezultatele indică un impact inegal al AI asupra femeilor și bărbaților. În fiecare țară analizată, posturile cu cerințe legate de AI sunt ocupate de femei. Pentru ca afacerile să accelereze creșterea și să profite de oportunitățile oferite de AI, este esențial să adopte o strategie clară privind implementarea inteligenței artificiale.

Companiile, obligate să facă trecerea spre tehnologie

Raportul prezintă cinci acțiuni esențiale pentru companii. Printre acestea se numără:

  • Integrați AI pentru a transforma întreaga organizație.
  • Abordați AI ca pe o strategie de creștere, nu doar de eficiență.
  • Acordați prioritate agenților AI.
  • Oferiți angajaților competențele necesare pentru a valorifica potențialul AI.
  • Deblocați puterea transformatoare a AI prin construirea încrederii.
  • PwC este o rețea axată pe tehnologie, cu peste 370.000 de angajați în 149 de țări.