Andrei Voica, câștigătorul Masterchef 2015, a ajuns bucătarul Naționalei României la Euro 2024

Andrei Voica, câștigătorul Masterchef 2015, a ajuns bucătarul Naționalei României la Euro 2024Andrei Voica. Sursa foto: Chef Andrei Voica/ Instagram

Puțini sunt cei care și-l amintesc pe Andrei Voica, bucătarul care a făcut senzație la Masterchef în 2015 și care a și câștigat atunci marele premiu. Talentul lui culinar l-a adus acum în bucătăria Naționalei României de la Euro 2024

Voica a devenit bucătarul Naționalei după ce Yalcin Cadâr, cel care s-a ocupat de meniul jucătorilor timp de 20 de ani, a murit în timpul pandemiei de Covid-19.

Andrei Voica, bucătarul Naționalei la Euro 2024

Câștigătorul Masterchef a fost adus de la CSU Craiova, acolo unde era angajat tot pe post de bucătar, la cerința lui Mirel Rădoi.

Andrei Voica s-a făcut remarcat în lumea bucătăriei, însă acesta are o istorie și în fotbal. Într-un interviu de acum mai mulți ani, Voica a dezvăluit că a jucat fotbal până la vârsta de 21 de ani, ajungând până în liga a doua, dar a fost nevoit să renunțe la carieră din cauza unei accidentări.

Voica și-a început cariera în fotbal la Școala de Fotbal Gică Popescu, având o evoluție modestă, dar promițătoare, care l-a dus până în Divizia B.

Chef Andrei Voica

Chef Andrei Voica. Sursa foto: Instagram

În următorii ani după accidentarea care i-a pus capăt carierei, Andrei a încercat să arbitreze, dar a descoperit că acesta nu era pe placul său.

După fotbal s-a apucat de bucătărie

Astfel, a început să gătească și să se specializeze în acest domeniu, mărturisind că avea o pasiune pentru bucătărie, insuflată de mama sa.

„Mama mi-a insuflat pasiunea pentru bucătărie, iar tata – cea pentru fotbal. Tata e fost jucător al Craiovei Maxima. A vrut să joc fotbal și să ajung fotbalist. M-am apucat de fotbal la 7 ani. Eram talentat, o spuneau și antrenorii. Jucam mijlocaș, eram decar, căpitan de echipă”, a spus Andrei Voica.

Câștigătorul de la Masterchef a fost angajat ca bucătar pentru CSU Craiova după ce clubul a fost preluat de Mihai Rotaru. Acesta a pus un accent deosebit pe alimentația jucătorilor din echipă și a vrut ca un chef să se ocupe de echipă.

Echipa națională de fotbal a României 2024

Echipa națională de fotbal a României 2024. Sursa foto: Instagram

Andrei Voica spune că a ales această meserie mai mult de nevoie, după ce a plecat în Spania și a trebuit să se descurce de unul singur.

„Am intrat într-o fabrică de panificație, cu 50 de angajați. Acolo am început să lucrez cât de cât profi într-o bucătărie, chiar dacă erau chestii de panificație. A început să-mi placă”, a mai mărturisit mai demult bucătarul, potrivit Cancan.