Andreea Marin impresionată în costum de baie. Vedeta arată superb la 44 de ani

Andreea Marin impresionată în costum de baie. Vedeta arată superb la 44 de ani

Fosta „Zână a Surprizelor”, Andreea Marin, și-a surprins încă o dată admiratorii pozând în costum de baie, în prag de toamnă.

Fosta Zână a Surprizelor, în prezent o femeie matură și împlinită, a ținut să-și pună la curent urmăritorii de pe rețelele de socializare cu ceea ce a făcut în ultima perioadă. Așa se face că, Andreea Marin a postat pe contul său de Instagram mai multe fotografii din vacanță, între care și unele în care apare în costum de baie.

Elegantă ca întotdeauna, fosta vedetă a TVR a apărut în imagini îmbrăcată într-un costum de baie negru, dintr-o singură piesă, purtând o pălărie roșie, ochelari de soare și o eșarfă înflorată.  Chiar dacă fotografiile nu o dezvăluie în întregime, se poate observa că Andreea arată foarte bine la cei 44 de ani ai săi. Ea a reușit să-și păstreze supleța datorită dietei echilibrate pe care o urmează și a stilului de viață activ, conform avantaje.ro..

Ea reușește să se mențină într-o formă de invidiat chiar dacă, potrivit propriilor mărturisiri, nu urmărește neapărat acest lucru. Într-o postare mai veche, în mediul online, Andreea Marin spunea că ceea ce urmărește nu este perfecțiunea, ci echilibrul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu, nu sunt un om perfect, și nici o siluetă perfectă nu am avut-o vreodată. Ceea ce caut nu e perfecțiunea, ci echilibrul și o stare de sănătate bună. Desigur, uneori cei din jurul nostru vor să vadă în noi ce e mai bun, dar important e că oamenii să nu se lase inspirați doar de simplul fapt că apărem la televizor, ci de faptele noastre concrete și atitudinea noastra în viață, pe termen lung”, scria vedeta TV.

În același mesaj, Andreea Marin le împărtășea fanilor săi cum reușește să ajungă la acest echilibru pe care îl caută în permanență.

„Știu un lucru: că sunt neobosită în a căuta soluții pentru o viață echilibrată și, atunci când descopăr ceva ce se dovedește a fi bun pentru mine, împărtășesc în dorința de a afla și cei din jur despre asta. Ce e bun pentru mine poate fi bun și pentru tine!”, a scris Andreea Marin.