ANAF poate negocia online cu românii care au datorii la stat. Cum funcționează noua procedură de mediere fiscală
- Mădălina Sfrijan
- 3 septembrie 2026, 15:09
ANAF. Sursa foto: Facebook/ Agenția Națională de Administrare Fiscală
Persoanele care au datorii fiscale și au primit somația de executare silită pot cere medierea cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Procedura poate fi desfășurată și online, prin videoconferință, după modificarea regulilor prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 992/2026, publicat în Monitorul Oficial la 1 septembrie 2026.
Ce faci dacă ai primit somație de executare de la ANAF. Termenul pe care trebuie să îl respecți
Noua procedură le permite contribuabililor să discute cu reprezentanții Fiscului fără să se deplaseze la sediul instituției. Întâlnirea poate avea loc prin platforma de videoconferință a Ministerului Finanțelor.
Medierea fiscală poate fi solicitată numai după comunicarea somației de executare silită. Din momentul în care primește somația, contribuabilul are la dispoziție 15 zile pentru a anunța Agenția Națională de Administrare Fiscală că dorește să înceapă procedura.
Notificarea intenției de mediere suspendă executarea silită pe perioada desfășurării procedurii.
Discuția cu Fiscul urmărește, pe de o parte, clarificarea obligațiilor fiscale înscrise în somație. Pe de altă parte, situația financiară a debitorului poate fi analizată pentru identificarea unor modalități de achitare a datoriilor.
Printre soluțiile discutate se poate afla și accesarea unor înlesniri la plată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Bani. Sursă foto: Captură video
ANAF organizează întâlnirea în cel mult 10 zile
După ce primește notificarea, Agenția Națională de Administrare Fiscală trebuie să organizeze întâlnirea de mediere în cel mult 10 zile.
Contribuabilul poate alege între o întâlnire la sediul instituției și una prin videoconferință. Dacă optează pentru varianta online, trebuie să transmită această alegere în termen de două zile lucrătoare de la primirea înștiințării privind organizarea medierii.
Toate documentele necesare pentru participarea la întâlnirea online sunt transmise prin Spațiul Privat Virtual. Contribuabilul trebuie să comunice și datele persoanelor care vor participa, precum și împuternicirea semnată electronic, dacă este cazul.
Fiscul transmite online datele pentru videoconferință
După stabilirea întâlnirii, Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite prin Spațiul Privat Virtual regulile de desfășurare și datele necesare pentru accesarea videoconferinței.
Discuția online este înregistrată, iar sistemul utilizat de Fisc transcrie explicațiile și declarațiile făcute de participanți.
Minuta întâlnirii este transmisă contribuabilului prin Spațiul Privat Virtual și este arhivată de organul fiscal. Atunci când medierea are loc prin videoconferință, minuta este atașată procesului-verbal care consemnează rezultatul procedurii.
Neparticiparea poate duce la reluarea executării
Debitorul trebuie să participe la întâlnirea stabilită de Fisc. Dacă persoana convocată nu se prezintă, executarea silită poate fi reluată după întocmirea procesului-verbal de neparticipare.
Amânarea întâlnirii poate fi solicitată atunci când există motive temeinice. Reprogramarea trebuie însă realizată în interiorul termenului de 10 zile calculat de la notificarea intenției de mediere.
Prin urmare, contribuabilii care primesc somația trebuie să fie atenți la termenele prevăzute de procedură. O întârziere poate duce la pierderea posibilității de a beneficia de suspendarea executării silite oferită de mediere.
Medierea nu șterge automat datoria
Medierea fiscală nu înseamnă anularea sau reducerea automată a sumelor datorate.
La finalul discuțiilor, rezultatul este consemnat într-un proces-verbal. Din acel moment, contribuabilul are 15 zile pentru a achita debitul sau pentru a solicita o înlesnire la plată, dacă situația sa permite acest lucru.
Dacă aceste demersuri nu sunt făcute în termen, Agenția Națională de Administrare Fiscală poate relua executarea silită.