Ce formă ar putea lua această reglementare și când va apărea? Potrivit surselor EVZ, deocamdată, nu a fost elaborat un proiect de lege în acest sens, dar amnistierea s-ar putea produce printr-o decizie ce poate apărea mult mai rapid decât un act normativ. „Cred că nu va fi vorba de un proiect de lege, hotărâre sau ordonanță de urgență, ci, poate, de o decizie a Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, au comentat pentru EVZ surse apropiate ministerului. De altfel, zilele trecute, ANAF a mai anulat și deciziile privind regularizarea contribuțiilor la sănătate datorate de cei cu venituri foarte mici.

Ce sume pot fi anulate ?

Din câte a lăsat de înțeles ministrul Finanțelor, reglementarea pe care o are în vedere Ministerul Finanțelor vizează datorii ale celor cu profesii libere, datorii rezultate în urma unor controale derulate de Fisc, care a verificat farmaciști, medici și alte categorii profesionale. Controalele au urmărit dacă aceștia derulează o activitate indepedentă, pentru care se achită contribuții sociale reduse către stat, sau o activitate dependentă, adică, de angajat, pentru care contribuțiile sociale datorate ar fi fost mai mari. Anca Vlad, patronul farmaciilor Catena, declara recent presei că nu mai puțin de 150 de unități din subordinea sa au fost controlate în ultimul timp. Aceasta s-a plâns că, dacă anii trecuți se cunoșteau normele potrivit cărora se derulează controalele, acum s-a trecut la verificarea „pe bază de chestionar”, Fiscul întinzând adevărate „capcane” antreprenorilor . „Te întreabă, de exemplu, dacă plătești ore suplimentare. Este o capcană pentru că de acestea beneficiază cei cu contract de muncă. Or dacă cel cu care colaborezi, plătit pe drepturi de autor, de exemplu, a fost plătit pentru ore suplimentare, atunci este reîncadrat de Fisc ca angajat”, a mai spus Vlad. Ce înseamnă asta? Fiscul impune ca respectivul colaborator, reîncadrat din profesie liberă în angajat, să achite statului, pentru perioada cât a funcționat cu contract de profesie liberă, contribuțiile datorate ca și cum ar fi fost angajat cu contract de muncă. Nu se știe încă dacă plata datoriei revine angajatorului sau angajatului. Datoria poate urca la mii de lei și chiar zeci de mii. Aceste datorii pot fi anulate însă prin legea amnistierii, promisă de Ministerul Finanțelor.

Desființarea profesiilor libere

În ciuda proiectului de amnistiere pregătit de Finanțe, pe site-ul ministerului se găsește un proiect de hotărâre prin care sunt anulate, practic, beneficiile ce revin celor cu profesii libere: achitarea unei cote reduse de contribuții către stat. Potrivit proiectului, toate profesiile libere ar urma să fie încadrate în categoria activităților dependente, adică ar trece la aceeași formă de impozitare ca pentru un contract de muncă. Veniturile din profesii libere sunt cele obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, potrivit ANAF.