Americanii, avertizați să aibă grijă unde merg în timpul alegerilor din Republica Moldova

Americanii, avertizați să aibă grijă unde merg în timpul alegerilor din Republica Moldova

Ambasada SUA în Moldova a transmis atenționări către cetăţenii americani, aflați în ziua scrutinului parlamentar la Chișinău, asupra pericolului unor posibile dezordini în masă, după 24 februarie. RFI transmite că avertismentul a fost lansat imediat după întrevederea ambasadorului SUA în R.Moldova, Dereck Hogan cu șeful statului, Igor Dodon.

Potrivit unui comunicat de presă, publicat pe site-ul Ambasadei SUA în R.Moldova, ”alegerile parlamentare naționale sunt programate pentru 24 februarie. Ca și în trecut, după alegeri, pot avea loc mari demonstrații. Aceste manifestații pașnice pot deveni periculoase în orice moment. Protestele de amploare pot afecta traficul în oraș”. Ambasada le recomandă americanilor să evite locurile aglomerate, unde au proteste.

Recent, la o întâlnire cu mai mulți studenți ai Universității de Stat, ambasadorul SUA în Moldova, Dereck Hogan a vorbit despre alegerile parlamentare. Diplomatul i-a îndemnat pe cetățeni să iasă într-un număr cât mai mare la vot.

”La 24 februarie, cetățenii Moldovei vor vota în cadrul alegerilor parlamentare, un moment critic în dezvoltarea democratică a țării. În timpul întâlnirilor avute cu liderii dvs. din întreaga țară, am precizat foarte clar că Statele Unite fac apel la autoritățile moldovenești de toate nivelele să asigure un proces electoral liber, corect și transparent în care toți candidații pot participa în condiții egale, fără teama de a fi hărțuiți sau intimidați. Și, mai presus de toate, să asigure respectarea voinței poporului în urma scrutinului”, a menționat Ambasadorul SUA în Moldova, Dereck Hogan într-un discurs în fața studenților de la facultatea Relații Internaționale a Universității de Stat din Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele moldovean, liderul informal al Partidului Socialiștilor din R.Moldova (PSRM), formațiune cotată cu cele mai mare șanse la alegerile din 24 februarie, a îndemnat deja cetățenii să fie gata pentru proteste de amploare, dacă vor fi înregistrate încălcări grave ale legii, notează ortodoxinfo.ro. ”PSRM solicită tuturor susținătorilor săi și tuturor cetățenilor Republicii Moldova, care nu sunt indiferenți față de soarta țării, să fie pregătiți pentru proteste pe o perioadă nedeterminată. PSRM apelează la toți partenerii externi ai Republicii Moldova, precum și la structurile internaționale care monitorizează alegerile, pentru a asigura integritatea procesului electoral”, afirmă socialiștii.