Amenințare la moștenirea lui Piedone. Marian Vanghelie revine la Sectorul 5

Amenințare la moștenirea lui Piedone. Marian Vanghelie revine la Sectorul 5Marian Vanghelie. Sursa Foto: EVZ

Marian Vanghelie își anunță revenirea în viața politică, la Sectorul 5, și vrea să candideze ca independent la Primărie. Fostul edil amenință moștenirea lui Cristian Popescu Piedone care dorea să-și lase fiul în loc.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone și-a anunțat, în urmă cu câtva timp, intenția de candida la Primăria Generală. În loc, la Sectorul 5, el vrea să-și promoveze fiul. Este vorba despre deputatul PSD Vlad Popescu Piedone.

Marian Vanghelie își pregătește revenirea

Fostul politician a anunțat că intenționează să revină în viața publică. Marian Vanghelie vrea să-și reînceapă cariera politică acolo de a încheiat-o, la Sectorul 5. Drept care și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile din 9 iunie.

Vanghelie este convins ca poate obține funcția de primar considerând că are un „un culoar bun”. El vrea să atace direct moștenirea lui Cristian Popescu Piedone care vrea să-și lase fiul în loc, ca edil. Piedone a anunțat că-și va depune candidatura la Primăria Generală. Iar anumite sondaje îl dau chiar favorit să câștige.

Pe de altă parte, Marian Vanghelie crede că-l poate învinge pe Vlad Popescu Piedone pe care nu-l recomandă decât numele de familie. De altfel, este de părere fostul primar PSD, tânărul moștenitor ar fi mai preocupat de postul de deputat care-i conferă mai puțină bătaie de cap.

Vlad, fiul primarului Sector 5

Vlad Popescu Piedone Sursa foto; EVZ

Politicianul se consideră infailibil

Nici candidatura actualului prefect de București nu i se pare de speriat lui Marian Vanghelie. El crede că Rareș Hopincă va fi ușor de bătut chiar dacă va avea în spate mașinăria PSD. Prefectul este prea puțin cunoscut, crede, spre deosebire de el care a condus Sectorul 5 mulți ani, conform realitatea.net.

Pe de altă parte, trebuie spus că Marian Vanghelie și-a mai încercat o dată norocul în alegerile locale. În 2020, el a candidat la Sectorul 5, însă fără șanse. La vremea respectivă s-a confruntat direct cu Cristian Popescu Piedone.

E drept că Vanghelie venea într-un moment dificil pentru el, în condițiile în care se confrunta cu mai multe probleme penale.

Alegeri București: PSD și PNL merg pe liste comune pentru sectoare

Sursa foto: Dreamstime.com

Marian Vanghelie își prezintă realizările

Fostul primar își promovează candidatura spunând că a construit circa 600 de blocuri, a reabilitat 700 de străzi, a rezolvat problemele sistemului de educație și a refăcut parcurile. El mai spune că are imaginea exactă vis a vis de ce trebuie făcut în Sectorul 5.

Marian Vanghelie a fost primar al Sectorului 5 între 2000 și 2015, când a fost suspendat din funcție. S-a întâmplat după ce a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție.

În timpul mandatului de primar, Marian Vanghelie a fost președintele Organizației PSD a Municipiului București. De asemenea, a ocupat și funcția de vicepreședinte al partidului.

În 2004, pentru al doilea mandat de primar a candidat ca independent. Marian Vanghelie a fost singurul dintre cei 6 primari de sector care a câștigat din primul tur de scrutin.