Ambulanţă cu un deţinut bolnav, implicată în accident la Constanţa. Iscusinţa şoferului a salvat trei vieţi

Ambulanţă cu un deţinut bolnav, implicată în accident la Constanţa. Iscusinţa şoferului a salvat trei vieţi

O ambulanţă care transporta un deţinut cu probleme cardiace, de la Penitenciarul Poarta Albă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost implicată în această seară într-un accident de circulaţie petrecut la intrarea în oraş din cauza unei şoferiţe care nu i-a acordat prioritate.

Accidentul a avut loc la intersecţia bulevardelor Tomis şi Aurel Vlaicu când şoferiţa unui autoturism în care se aflau şi doi copii a forţat culoarea roşie a semaforului intrând în coliziune cu ambulanţa care circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Şoferul ambulanţei a văzut-o în ultima clipă, a reacţionat imediat întorcând brusc volanul la stânga, lovind-o razant doar în partea faţă stânga, evitând astfel o tragedie care s-ar fi putut solda cu victime grav rănite sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. Conducătorul auto a declarat pentru EVZ că s-a trezit cu şoferiţa în mijlocul intersecţiei dar a reuşit să stăpânească volanul. „Viaţa celor din autoturism nu a fost pusă în pericol iar pacientul, care are o criză cardiacă,  a fost protejat de colegii mei” a explicat el. În timp ce deţinutul a fost preluat urgent de o altă ambulanţă, cei doi minori au fost investigaţi medical chiar în salvarea avariată. Şoferul ambulanţei i-a condus apoi pe copii şi pe mama lor la un alt autoturism care venise să-i preia. 

Ne puteți urmări și pe Google News