Evenimentul Zilei > Actualitate > Ambasada SUA cere cetățenilor americani să părăsească cât mai rapid Ucraina. Invazia Rusiei este iminentă
Ambasada SUA cere cetățenilor americani să părăsească cât mai rapid Ucraina. Invazia Rusiei este iminentă

Ambasada SUA cere cetățenilor americani să părăsească cât mai rapid Ucraina. Invazia Rusiei este iminentă

Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a avertizat civilii americani din Ucraina să părăsească țara cât pot de repede. Familiile personalului Ambasadei SUA care locuiesc în Ucraina un primit ordin să evacueze spațiile, pe fondul temerilor unei invazii rusești.

Avertisment la Ambasada SUA

Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat că americanii din țara aflată sub amenințare au fost îndemnați să plece cu ajutorul zborurilor comerciale, atâta timp cât încă mai sunt disponibile. Această cerință vine după ce peste 100.000 de soldați ruși, precum și echipamente militare, au fost transferate la granița cu Ucraina.

Discuțiile între Moscova și Washington pentru a evita orice eventuale mișcări de trecere a graniței continuă, chiar dacă există posibilitatea declanșării unui război la scară largă. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken și omologul rus, Serghei Lavrov au convenit să încerce evitarea unei astfel de crize.

Săptămâna aceasta, președintele Biden a avertizat că un atac este „iminent”, deși a fost criticat pentru că a sugerat că orice răspuns ar depinde de gravitatea situației. Marea Britanie a trimis trupe și arme de apărare în Ucraina, iar astăzi s-a raportat că ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a acceptat o invitație la Londra pentru a se întâlni cu secretarul Apărării, Ben Wallace.

Întâlnirea de la Londra

O sursă de rang înalt din apărare a declarat: „Secretarul Apărării este bucuros că Rusia a acceptat invitația de a discuta cu omologul său. Având în vedere că ultima întâlnire dintre cele două țări a avut loc la Londra în 2013, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, s-a oferit să se întâlnească la Moscova. Secretarul de stat a fost clar că va explora toate căile pentru a atinge stabilitatea și soluționarea crizei din Ucraina. Suntem în comunicare cu guvernul rus”.

Aceasta vine după ce Downing Street a avertizat că Rusia va fi „pedepsită” dacă țara va continua cu orice „acțiune de destabilizare” în Ucraina. Anterior, ministrul de externe, Liz Truss l-a avertizat pe Putin că trebuie să „renunțe și să se retragă” dintr-un război din Ucraina, altfel riscă să fie târât într-un conflict prelungit. Ea a spus: „Dacă există o incursiune a Rusiei în Ucraina, aceasta ar avea un cost masiv. Suntem pregătiți să aplicăm sancțiuni foarte severe, lucrăm și pentru a sprijini Ucraina în ceea ce privește capacitatea defensivă”.

Imaginile publicate în această săptămână par să arate un număr mare de trupe și echipamente de-a lungul graniței cu Ucraina, pe măsură ce tensiunile cresc între cele două state, potrivit Mirror.co.uk.