Ambasada României în SUA, gazda unei reuniuni speciale a Atlantic Council dedicată problematicii de securitate în regiunea Marii Negre

Ambasada României în SUA, gazda unei reuniuni speciale a Atlantic Council dedicată problematicii de securitate în regiunea Marii Negre

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a fost gazda unei reuniuni speciale a Atlantic Council, dedicată problematicii de securitate în regiunea Marii Negre. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Future Europe Initiative”, şi l-a avut drept invitat pe șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie.

Dezbaterea a fost moderată de Damon Wilson, vicepreședinte executiv al Atlantic Council, şi a beneficiat de participarea unor nume importante precum gen. James Jones, fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui SUA şi SACEUR al NATO, Anders Aslund, senior fellow la Atlantic Council, Paula Dobriansky, fost Subsecretar de Stat pentru Democraţie şi Afaceri Globale, Daniel Fried, reprezentant Departamentul de Stat, gen. George Joulwan, fost SACEUR al NATO, Stephen Larrabee, RAND Corporation, Barry Pavel, Atlantic Council, Eric Stewart, președinte al American-Romanian Business Council, Rodger Potocki, National Endowment for Democracy sau Robert Benjamin, National Democratic Institute.

În cadrul evenimentului au fost evaluate provocările de securitate cu care se confruntă regiunea, cu accent asupra factorilor de risc din zona Mării Negre. În acest context, șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, a afirmat că deteriorarea cea mai profundă a situaţiei de securitate s-a petrecut în regiunea Mării Negre, dar România rămâne o ancoră de stabilitate în zonă, arătând că mediul politic stabil și evoluţia bună a economiei din țara noastră favorizează această situație. De asemenea, domnul Dan Mihalache a întărit faptul că „Parteneriatul Strategic pe care România îl are cu Statele Unite rămâne principalul pilon al politicii externe și de securitate al țării noastre, România având oportunitatea de a fi o platformă pentru extinderea spaţiului de valori, securitate și democraţie în regiunea Mării Negre”.  

La rândul său, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a afirmat că “ameninţările geopolitice clasice se îmbină cu cele noi, asimetrice, iar la summit-ul NATO de la Varşovia va trebui să se găsească un echilibru în gestionarea celor două”.

„Marea Neagră ar trebui analizată din perspectiva faptului că este o zonă de contact între diverse forţe care au generat tensiuni în trecut, o zonă de demarcaţie geopolitică de maximă importanţă şi sensibilitate. Din această perspectivă, anunţul SUA privind  alocarea suplimentară de resurse pentru contracararea ameninţărilor din Est este o veste bună pentru România. Ţara noastră poate juca rolul de partener al SUA în asigurarea descurajării provocărilor”, a afirmat ambasadorul George Cristian Maior.

La rândul său, Damon Wilson, vicepreședinte executiv al Atlantic Council, și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat de-a lungul timpului de către ambasadorul George Cristian Maior dezbaterii publice consistente asupra provocărilor de securitate de la Marea Neagră. “Următoarea provocare cu privire la relaţia dintre România şi SUA este dezvoltarea Parteneriatului în zona economică în condiţiile în care România este o ancoră strategică de stabilitate în regiune”, a declarat Damon Wilson.  

Participanții au mai analizat rolul cheie al României în problematica energetică din regiune. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea ca țara noastră să exporte în regiune bunele practici și modelele de succes ale reformelor care au dat rezultate. Atlantic Council este cel mai important think-tank din Washington D.C. dedicat relaţiei trans-atlantice, care reunește personalități de marcă din mediile diplomatice, academice, politice, de securitate și intelligence, oferind expertiză asupra relațiilor internaționale la cel mai înalt nivel.

Ne puteți urmări și pe Google News