Amănunte explozive despre Kovesi. Poate scăpa de toate problemele! Cine decide

Amănunte explozive despre Kovesi. Poate scăpa de toate problemele! Cine decide

Soarta dosarele disciplinare în care Laura Kovesi este cercetată se schimbă după eliberarea ei din funcția de procuror.

Dosarele disciplinare ale Codruţei Kovesi ar putea fi clasate sau suspendate, după ce a fost eliberată din funcţia de procuror, până când îşi va încheia mandatul la şefia Parchetului european, susțin surse citete de g4media.ro.

Astfel, secția pentru procurori va trebui să ia o hotărâre în privința dosarului disciplinar al Laurei Codruța Kovesi , deschis după ce a fost eliberată din funcție de președintele Iohannis, ținând cont de faptul că aceasta a fost numită procuror șef al Parchetului European.

O decizie va trebui luată și de judecătorii Înaltei Curţi , în legătură cu un dosar disciplinar al LCK , care a fost închis de Secţia pentru procurori a CSM, dar a fost contestat în instanţă de Inspecţia Judiciară. Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află un dosar disciplinar privind- o pe fosta şefă a DNA, care are ca termen 15 ianuarie 2020.

În acest dosar Inspecţia judiciară afirmă că Kovesi ar fi comis abateri disciplinare şi ar fi prejudiciat prestigiul Justiţiei în cazul înregistrărilor audio din timpul unei şedinte cu procurorii DNA, care au fost făcute publice în iunie 2017, aceasta cerendu-le procurorilor să le facă miniștrilor dosare

„Procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, arăta IJ.

Pe rolul ÎCCJ se mai află și recursul Inspecţiei judiciare legat de decizia de clasare de către CSM a dosarului disciplinar privind comunicatul de presă dat de DNA în cazul Cosma. Potrivit unor surse judiciare, magistraţii CSM şi ÎCCJ ar putea decide ca dosarele disciplinare să fie clasate sau suspendate până când Kovesi își va termina mandatul de 7 ani la şefia Parchetului European. Clasarea este luată în calcul ținând cont de faptul că ea nu mai are calitatea de magistrat român.

„Nu poţi sancţiona disciplinar, precum un magistrat român, o persoană care nu mai este magistrat român”, au explicat pentru o G4media.ro surse judiciare. O altă ipoteză ar fi şi suspendarea timp de 7 ani, însă apoi Kovesi s-ar putea pensiona deoarece ar întruni condițiile.

Kovesi a fost eliberată din funcţia de procuror pe 30 octombrie, prin decret, de către preşedintele Klaus Iohannis .