Altex pregateste intrarea pe Bursa

Altex pregateste intrarea pe Bursa

Omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul companiei Altex, analizeaza posibilitatea de a-si lansa afacerile pe Bursa in perioada urmatoare, prin intermediul holdingului Bomenveld, inregistrat in Olanda.

„Poate fi vorba fie despre o bursa din strainatate, fie de una din Romania. Suntem in stadiul de analiza”, a declarat pentru EVZ Dan Ostahie. Potrivit acestuia, transformarea companiei in holding, realizata in urma cu doua luni prin vanzarea a 99% din actiunile Altex catre Bomenveld, ii va da posibilitatea de a atrage capitaluri si, in acelasi timp, de a activa in piete din strainatate.

Din holdingul Bomenveld BV vor face parte in acest context companiile Altex, Real Estate (divizie de investitii imobiliare rezultata din fuziunea companiilor Cometex Suceava si Real Estate) si CES, companie care produce computere. Planul omului de afaceri presupune lansarea tuturor celor trei companii pe piata de capital.

Vanzarile nete ale grupului Altex s-au ridicat anul trecut la 220 de milioane de euro, in scadere cu aproape 20% fata de nivelul inregistrat in 2005. Totodata, „profitul a fost sensibil mai mic in 2006 decat in urma cu un an”. Reculul nu a afectat insa pozitia in piata a companiei, astfel ca Altex continua sa ocupe circa 25% din segmentul de electronice si electrocasnice.

Performante scazute in piata

Potrivit lui Dan Ostahie, piata a scazut cu maximum 10% si a ajuns anul acesta la 700-800 de milioane de euro. Diferenta de 10a intre performantele pietei si cele ale companiei sunt explicate de omul de afaceri prin efortul extinderii.

„Diferenta a fost preluata de jucatorii mari din piata, care au avut anul trecut un numar mare de deschideri. Acestea au fost animate de super-promotii, care au creat volume si au miscat cateva procente in piata”, a precizat Ostahie.

Potrivit acestuia, compania va continua si anul acesta procesul de expansiune in Romania. „Daca anul trecut am deschis sase magazine Media Galaxy, anul acesta, probabil, vom ajunge tot la atatea. Nu ramanem in urma nici cu Altex”, a mai spus omul de afaceri. In paralel, Ostahie va investi in platforma on-line si va continua sa analizeze oportunitatea extinderii in Bulgaria.

Ne puteți urmări și pe Google News