Evenimentul Zilei > Actualitate > Alte zeci de cadre medicale izolate. Au tratat, fără să știe, un pacient infectat
Alte zeci de cadre medicale izolate. Au tratat, fără să știe, un pacient infectat

Alte zeci de cadre medicale izolate. Au tratat, fără să știe, un pacient infectat

Alte aproape 30 de cadre medicale – medici și personal auxiliar – au fost scoase din sistem, miercuri, și trimise în izolare, acasă. Acestea riscă să intre în carantină și chiar să fie depistate pozitiv cu COVID 19, după ce un pacient, transferat zilele  trecute de la Suceava la București, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătății a fost informat, miercuri, de către Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București că un pacient în vârstă de 43 de ani transferat în noaptea dintre  20 și 21 martie 2020 de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, a fost depistat pozitiv la COVID 19.

”Pacientul, care nu a fost testat pentru COVID 19 la unitatea din Suceava a fost suferit două intervenții chirurgicale duminică, 22 martie 2020 și luni, 23 martie 2020 in Spitalul de Arși București”, informează Ministerul Sănătății.

Tot în 23 martie 2020,  conducerea unității medicale din București a decis testarea pacientului având în vedere că acesta a fost transferat din Suceava, acolo unde există un focar de infecție cu COVID 19 și, în paralel, au fost luate măsuri suplimentare de protecție a personalului medical și pacienților înainte de cunoașterea rezultatelor acestui test.

În seara de 24 martie 2020 rezultatul testului a confirmat infectarea pacientului cu noul coronavirus. În acest context, s- a demarat ancheta epidemiologică de urgență, ocazie c u care au fost depistați 31 de contacți, între care 28 fiind cadre medicale. ”Toate cadrele medicale sunt, de miercuri dimineață, în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Cei 3 pacienți identificați ca și contacti indirecți au fost izolați. Toți vor fi testați pentru COVID 19”, mai informează Ministerul Sănătății.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: