"În ce priveşte PSD, eu am să fiu foarte tranşantă şi am să spun că vom fi în permanenţă foarte vigilenţi şi atenţi la tot ce va face PSD şi vom fi adversarii lor politici până în momentul în care se va schimba rolul – noi la putere şi dânşii în Opoziţie, şi probabil că vor deveni ei foarte vocali din Opoziţie. E important să înţelegem cu toţii că faptul că ne-am înţeles pe Codul fiscal nu înseamnă că voi merge cu domnul Dragnea la braţ. Exclus! Vor fi discuţii serioase, civilizate, deschise pe temele – Cod fiscal, salarizare în domeniul bugetar, infrastructură, fonduri europene, buget, dar acest lucru nu înseamnă că nu voi sancţiona, ca lider al Opoziţiei, absolut orice fel de nefăcută de-a Guvernului, indiferent cum s-ar numi el", a declarat Alina Gorghiu,  înainte de şedinţa grupului PNL de la Senat.

Ea a adăugat că observă, în interiorul PSD, un transfer de putere şi că "toată lumea se ocupă să îl pună sub tutela PSD pe Victor Ponta":  "Problema dânşilor nu este de parteneriat cu vreo instituţii sau alta. Problema dânşilor acum este de transfer de putere în PSD şi, din păcate, nu rămâne problema în interiorul PSD. Este afectată şi administraţia şi atunci evident că şi eu sunt obligată să critic, că văd că nimeni nu mai funcţionează. Toată lumea se ocupă să îl pună sub tutela PSD pe Victor Ponta şi nimic mai mult".