„Alienați mintal” și „bolnavi psihic”. Declarațiile lui CTP despre alegătorii lui Călin Georgescu care au adus o sancțiune pentru Europa FM
- Maria Dima
- 22 iulie 2026, 19:53
Sursa Foto: Arhiva EVZ
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat Europa FM cu o somație publică în urma afirmațiilor făcute de jurnalistul Cristian Tudor Popescu într-o ediție a emisiunii „România în Direct”, în care i-a caracterizat pe alegătorii lui Călin Georgescu drept „bolnavi psihic” și „alienați mintal”.
În ședința CNA a fost discutată inclusiv posibilitatea aplicării unei amenzi de 10.000 de lei, însă majoritatea membrilor Consiliului a votat pentru o sancțiune mai ușoară, respectiv o somație publică.
Ce a spus Cristian Tudor Popescu
În ediția din 7 aprilie a emisiunii „România în Direct”, difuzată de Europa FM, Cristian Tudor Popescu a declarat:
„Faptul că sunt foarte mulţi asta nu exclude posibilitatea să fie milioane de oameni bolnavi psihic în acelaşi timp, într-o perioadă, într-o ţară. Pentru că eu nu pot să-i caracterizez pe votanţii lui «dumnezeilă» decât ca alienaţi mintal.”
Moderatorul Cătălin Striblea a intervenit imediat, remarcând că formularea este una foarte dură. În replică, jurnalistul a susținut că folosește termenul „alienat” în sensul de persoană înstrăinată de realitate și de logică, nu ca diagnostic psihiatric.
Ulterior, în aceeași emisiune, Cristian Tudor Popescu a revenit asupra explicației și a afirmat că prin „alienat” înțelege o persoană care „nu mai are contact cu logica și cu realitatea”, insistând că termenul nu înseamnă „nebun” sau „prost”.

Călin Georgescu. Sursa foto Arhiva EVZ
Dezbateri în CNA
În timpul ședinței, reprezentantul Europa FM, Radu Constantinescu, a susținut că moderatorul emisiunii a reacționat imediat după afirmațiile jurnalistului și că acesta a explicat ulterior sensul în care a folosit termenul, potrivit paginademedia.ro.
Potrivit reprezentantului postului de radio, Cristian Tudor Popescu nu a intenționat să pună un diagnostic medical alegătorilor lui Călin Georgescu, ci a folosit termenul „alienat” cu sensul de persoană înstrăinată de realitate.
Mai mulți membri ai CNA au apreciat însă că explicațiile ulterioare nu schimbă gravitatea afirmațiilor făcute în emisiune.
Mircea Toma a calificat declarațiile drept „inacceptabile”, apreciind că jurnalistul a încercat ulterior să își nuanțeze afirmațiile.
La rândul său, Georgică Severin a susținut că este vorba despre un exemplu clar de discriminare a unui grup de persoane pe criteriul convingerilor politice.
„Nu putem accepta de la niște jurnaliști cu experiență să spună că peste două milioane de români sunt bolnavi psihic pentru că au votat un anumit candidat”, a afirmat acesta în timpul dezbaterilor.
Sancțiunea decisă de CNA
La finalul ședinței au fost formulate trei propuneri: aplicarea unei amenzi de 10.000 de lei, emiterea unei somații publice și transmiterea unei scrisori de atenționare.
Somația publică a întrunit cele mai multe voturi, fiind susținută de șase dintre cei opt membri ai CNA prezenți la ședință.
Consiliul a invocat prevederile articolului 51 alineatul (3) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care interzice difuzarea de afirmații sau mesaje cu caracter intimidant, degradant, umilitor ori ofensator la adresa unor grupuri de persoane, inclusiv pe criteriul opiniilor sau convingerilor politice.