„Situația de la Suceava se va replica și în alte spitale mari și atunci trebuie să găsim o soluție încât să le menținem funcționale Scopul spitalelor este să îngrijească pacienții și îngirjirea se face cu personal medical. Cred că cel mai bun aport este cel legat de stabilirea unei proceduri în care personalul medical asimtomatic își continuă activitatea și este izolat în cursul zilei, de exemplu într-un hotel.
În România nu există încă această procedură, dar azi sau mâine se va lua o decizie apropo de această procedură”, a declarat Alexandru Rafila.
„Prin această procedură riscul de transmitere a infecției la alte echipă este foarte diminuat. Se dezinfectează spațiul medical, după care vine echipa următoare. Probabil că un sistem 12 cu 24 ar fi cel mai aplicabil, mai ales pentru unitățile medicale mari”, a mai spus acesta.