Alertă! Un pescar a găsit pești Piranha într-un lac din Maramureș
- Bancila Irina
- 22 iulie 2019, 21:26
Alertă în judeţul Maramureş, după ce un pescar a prins un peşte Piranha în apele barajului Firiza din Baia Mare, iar alte câteva exemplare din această specie au fost văzute în apropiere de malul lacului.
Maramureşeanul a precizat, pe o rețea de socializare, că peştii Piranha au fost prinşi la sfârşitul săptămânii trecute, în timpul unei partide de pescuit pe lacul Firiza.
Un reprezentat al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş, a declarat faptul că în mod sigur peştele răpitor a fost eliberat intenţionat în apele lacului, cel mai probabil de către un colecţionar de peşti exotici.
„Această specie de peşte nu e specifică apelor de munte, României în general şi în mod cert un potenţial colecţionar de peşti exotici a intrat în posesia unor asemenea exemplare, pe care ulterior le-a eliberat în apele lacului, din motive necunoscute”, a spus Vasile Pop, potrivit cancan.ro
Se ştie că peştii Piranha sunt extrem de periculoşi, sunt peşti carnivori şi pot ataca inclusiv oamenii.