ALERTĂ medicală! Peste 10.000 de persoane confirmate cu RUJEOLĂ, de la începutul EPIDEMIEI

ALERTĂ medicală! Peste 10.000 de persoane confirmate cu RUJEOLĂ, de la începutul EPIDEMIEI

Medicii sunt în alertă după ce, aproape 10.600 de persoane au fost confirmate cu rujeolă, de la începutul epidemiei. Dintre acestea, aproape 10.100 de persoane nu au fost vaccinate.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilot Transmisibile (CNSCBT), numărul îmbolnăvirilor de rujeolă de la debutul epidemiei în România a ajuns la 10.559, 50 de cazuri noi fiind înregistrate în ultima săptămână, informează News.ro.

Potrivit statisticilor CNSCBT, 10.093 de cazuri au apărut la persoane care nu s-au vaccinat deloc. Dintre acestea, 2.035 sunt copii mai mici de un an, 3.870 sunt copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani, 1.756 sunt copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, 766 sunt copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, 501 sunt adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, iar restul sunt adulţi.

Potrivit specialiştilor, rujeola este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din 4 persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru un pacient dintr-o mie, rujeola este mortală.

 

Ne puteți urmări și pe Google News