Alertă meteo ANM! Iarnă în toată regula în România. Ninsori abundente şi ger în toată ţara. Când vine primăvara

Alertă meteo ANM! Iarnă în toată regula în România. Ninsori abundente şi ger în toată ţara. Când vine primăvara Ninge în mai multe zone din România. Sursa foto: Agerpres

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis datele meteo pentru următoarele zile. Potrivit prognozei, ne așteaptă câteva zile friguroase chiar geroase, cu temperaturi de care ating şi -18 grade Celsius. Nici ninsorile nu vor lipsi cel puțin până pe data de 12 martie, mai spun meteorologii.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea se va răci considerabil în toată țara. Cel puțin până pe data de 12 martie vremea va avea aspect de iarnă.

ANM anunță că până spre sfârșitul acestei săptămâni vremea se va răci și va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Media maximelor termice va coborî până în jurul valorii de 3 grade, iar minimele vor ajunge până spre -9,-18 grade. Ulterior, valorile termice vor crește, astfel că în ultimele zile ale intervalului 7-20 martie temperaturile maxime vor atinge în medie 12…14 grade, iar cele minime 1-2 grade

În următoarele zile frigul se va instala în aproape toată România

Meteorologii spun că teritoriul nostru  va fi traversat de un val de ger siberian care va aduce temperaturi extrem de scăzute. În această noapte de 10 spre 11 martie, minimele vor fi chiar și de -18 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În nordul şi nord-estul ţării, valorile minime vor fi cuprinse între -14 şi -2 grade Celsius. Frigul se va simtț extrem de puternic în intervalul 10 martier- 12 martie. Cerul va fi senin, cu excepția părții de sud-vest şi a zonei de munte. La fel şi în nord-estul României, unde pe suprafeţe mici sunt așteptate și ninsori slabe.

Vântul va sufla cu putere în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei. Mâine, 11 martie, acesta va atinge viteze cuprinse între 45 – 55 km/h, astfel că senzația de frig va fi amplificată.

În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Va fi ger noaptea și dimineața, la început în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice, iar joi spre vineri (10/11 martie) și vineri spre sâmbătă (11/12 martie) în centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat sub -18 grade.

Ce îi așteaptă pe bucureșteni

Noaptea de 10 spre 11 martie se anunță una extrem de geroasă și pentru bucureșteni. Valorile minime se vor încadra între -8 și -7 grade Celsius, iar vântul va sufla moderat. Va urma un proces de răcire, cu maxime mult mai scăzute față de cele specifice acestei perioade din calendar. Cerul se va înnora treptat, iar trecător, în special spre seară şi pe parcursul nopţii, va ninge slab.

Vântul va sufla slab spre moderat. De asemenea, temperaturile maxime înregistrate se vor încadra în jurul valorii de -1 grad Celsius, iar cele minime se vor încadra între -6 și -5 grade Celsius.

Cum va fi vremea la munte

Începând din această seară vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -10 și -2 grade și a minimelor între -17 și -10 grade. Abia de săptămâna viitoare se va încălzi, iar media maximelor va ajunge să atingă 2…4 grade și a minimelor -4…-3 grade. Nu vor lipsi precipitațiile sub formă de ninsoare, mai anunță meteorologii de la ANM.