Alertă în Vrancea. Patru copii plecați la scăldat sunt dați dispăruți

Alertă în Vrancea. Patru copii plecați la scăldat sunt dați dispăruți

Patru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani din comuna Bolotești,  județul Vrancea, sunt căutaţi de zeci de oameni, după ce au dispărut seara trecută. Ei au mers să facă baie în râul Putna, însă au dispărut fără urmă.

Cei patru copii locuiesc în satul Vităneştii de sub Măgură, iar ieri după-amiază, în jurul orei 18.00, au plecat să facă baie în râul Putna.

Rudele celor patru copii au sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul autorităţilor și au plecat în căutarea lor.

Astăzi, zeci de poliţişti, pompieri, jandarmi şi oameni din sat au pornit în căutarea celor patru copii din Boloteşti.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prin apel 112, o femeie a sesizat că patru minori din comuna Boloteşti, sat Vităneştii de sub Măgură, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, au plecat de la domiciliu, din cursul zilei de marţi, ora 18,00, la scăldat, şi nu au mai revenit. Imediat au fost demarate acţiuni de căutare, cu echipe mixte de căutare, fiind solicitat sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă”, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, scrie observator.tv.