Alerta in Caras-Severin. Grenada descoperita intr-un pachet abandonat pe marginea drumului a fost distrusa prin implozie
- Alexandra Iancu
- 19 decembrie 2015, 23:51
Prefectul judetului Caras-Severin, Nicolae Miu Ciobanu, a declarat pentru Agerpres ca recipientul gasit sambata la iesirea din orasul Bocsa spre Resita "se pare ca este un recipient care avea ceva exploziv".
Recipientul gasit sambata la iesirea din orasul Bocsa a fost distrus prin implozie, in cauza fiind deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive, a declarat Cecilia Danet, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Caras-Severin.
"Recipientul a fost ridicat de specialistii SRI, pentru a stabili continutul acestuia, existand suspiciuni ca ar contine substante explozive. Ulterior, acesta a fost distrus prin implozie si s-a stabilit ca este vorba de bucati metalice si o capsa, care au fost ridicate si ambalate in vederea verificarii acestora intr-un laborator. In cauza s-a deschis un dosar penal si se efectueaza cercetari pentru nerespectarea regimului materiilor explozive", a afirmat Cecilia Danet.
"Se pare ca este un recipient care avea ceva exploziv. Din discutiile neoficiale, am inteles ca ar fi fost o grenada bagata intr-un suport de plastic. Nu stiu rezultatul scanarii, dar s-a primit unda verde pentru distrugerea acesteia", a aratat prefectul judetului Caras-Severin.
Un recipient suspect, din plastic, a fost gasit, sambata, la iesirea din orasul Bocsa spre Resita, la fata locului deplasandu-se o echipa complexa, formata din lucratori ai IPJ, ISU si SRI.
Gasirea recipientului a fost anuntata de un barbat la numarul 112.
"Recipientul a fost ridicat de specialistii SRI, pentru a stabili care este continutul acestuia. Recipientul are o lungime de 10 cm, cu diametrul de sapte centimetri. Sunt suspiciuni ca in interiorul recipientului ar fi substante explozive. In prezent, se fac cercetari pentru stabilirea imprejurarilor in care acesta a fost abandonat", a declarat, pentru Agerpres, Cecilia Danet, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Caras-Severin.
Pana in momentul de fata nu se stie cum a ajuns acolo. Politistii au deschis o ancheta.