Alertă de poluare la Ploiești. Un gaz foarte toxic a ajuns în atmosferă. Localnicii acuză probleme de respirație

Alertă de poluare la Ploiești. Un gaz foarte toxic a ajuns în atmosferă. Localnicii acuză probleme de respirațiesursa foto. EVZ

Rafinăriile din Ploiești au fost vizitate de inspectorii Gărzii de Mediu după ce locuitorii din zonă au sesizat emisii peste normal de hidrogen sulfurat. Autorii sesizării au arătat că nu pot respira din cauza acestui gaz toxic.

Garda de Mediu Prahova a anunţat că a demarat mai multe verificări a calității aerului în zona celor două rafinării din Ploiești. Investigațiile au loc în urma mai multor sesizări primite de la cetățeni. Aceștia reclamă mirosul foarte puternic din oraş. Inspectorii Gărzii de Mediu au făcut mai multe analize care au indicat că este vorba despre o depășire importantă a cantităților de hidrogen sulfurat degajat în atmosferă.

Astfel, laboratorul mobil al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova a înregistrat, miercuri dimineaţă, depăşiri pentru indicatorul de poluare hidrogen sulfurat (H2S). Aceste rezultate au fost confirmate și de staţiile de monitorizare a calităţii aerului aparținînd rafinăriilor OMV Petrobrazi şi Rompetrol Vega.

„În staţiile automate de monitorizare continuă a calităţii aerului, care fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu Legea 104/2011-privind calitatea aerului înconjurător. APM Prahova s-a deplasat în zonele de vest şi nord ale municipiului Ploieşti şi a monitorizat calitatea aerului cu analizorul portabil multiparametru Gasmet DX 4030.

Nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită/concentraţiilor maxime admise pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare. În perioada menţionată, conform datelor furnizate de către Agenţia Naţională de Meteorologie, direcţia predominantă a vântului a fost sud”, menţionează APM, într-un comunicat de presă.

Sursa: Arhiva EZ

Un compus foarte toxic

Hidrogenul sulfurat este un compus chimic care poate deveni foarte toxic pentru oameni, în anumite concentrații. În stare pură este un gaz incolor, inflamabil, toxic, cu un miros puternic. În concentrație redusă, acesta are un miros neplăcut de ouă clocite. În concentrație ridicată gazul devine toxic și paralizează centrii respiratori.

În funcție de concentrație și de durata de expunere hidrogenul sulfurat poate produce efecte cronice sau acute. La concentrații de peste 0.1% poate ucide în câteva secunde.

Unde se găsește hidrogenul sulfurat

În natură acest gaz se poate găsi în regiunile cu zăcăminte de gaze naturale, petrol sau cu o activitate vulcanică active. De asemenea, poate lua naștere prin procesele de putrefacție a substanțelor organice, în intestine sau depozitele de gunoaie.

În minerit gazul se formează în urma procesului de puterezire a lemnului folosit la susținerea lucrărilor miniere. Acidul sulfhidric mai este produs de bacterii în procesul de putrezire a biomasei (cadavre de animale, resturi de plante, fecale, gunoi menajer etc.). A fost descoperit și în mediul pe fundul Mării Negre la o adâncime mai mare de 200 de metri.

articol sustinut
Ne puteți urmări și pe Google News