Alertă aeriană în nordul județului Tulcea. Radarele Armatei au detectat ținte în apropierea graniței cu Ucraina. Două aeronave F-16 au decolat
- Iuliu Vlădescu
- 11 septembrie 2026, 07:29
O nouă alertă aeriană a fost instituită vineri dimineață în nordul județului Tulcea, după ce sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei României cu Ucraina.
Alertă aeriană în Tulcea
Autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert populației din zona vizată, iar două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, țintele au fost detectate în jurul orei 04.15, la aproximativ 16 kilometri nord de Vâlcove, localitate din Ucraina aflată în apropierea frontierei românești.
Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la situația identificată și la necesitatea alertării populației din nordul județului Tulcea.
Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 04.36. Locuitorii din zona vizată au fost astfel avertizați cu privire la posibilitatea producerii unor evenimente asociate conflictului din Ucraina.
Alertă la Forțele Aeriene. Două F-16 ridicate de la sol
În același timp, Forțele Aeriene Române au activat măsurile de supraveghere și monitorizare. Două aeronave F-16, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană la Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat pentru verificarea și urmărirea situației aeriene din apropierea graniței.
Ministerul Apărării precizează că, în urma monitorizării, nu au fost raportate pătrunderi ale unor ținte aeriene în spațiul aerian național.

drona tintita de laser / sursa foto: captură video
Alerta aeriană instituită în nordul județului Tulcea a fost menținută timp de aproximativ două ore și s-a încheiat la ora 06.30.
Tot mai multe incidente cu drone rusești
Incidentul are loc în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, care a dus în repetate rânduri la detectarea unor drone sau a altor ținte aeriene în apropierea frontierelor României.
Zona de nord a județului Tulcea este una dintre regiunile monitorizate atent de autoritățile române, având în vedere apropierea de teritoriul ucrainean și de zonele în care au loc atacuri.
De această dată, autoritățile subliniază că nu a existat o intrare în spațiul aerian național, iar măsurile luate au avut rolul de a supraveghea evoluția situației și de a proteja populația din zona de frontieră.