Evenimentul Zilei > Actualitate > ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. László Tőkés a anunțat că îl susține, în turul doi de scrutin, pe candidatul ACL, Klaus Iohannis
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. László Tőkés a anunțat că îl susține, în turul doi de scrutin, pe candidatul ACL, Klaus Iohannis

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. László Tőkés a anunțat că îl susține, în turul doi de scrutin, pe candidatul ACL, Klaus Iohannis

Europarlamentarul maghiar László Tőkés a anunțat astăzi că îl va susține, în turul doi al alegerilor prezidențiale, pe candidatul ACL, Klaus Iohannis, adăugând că este sigur că acesta va rezolva idealurile secuilor din Transilvania, relatează România TV.

"Suntem convinşi că domnul Klaus Iohannis, care este minoritar, va rezolva idealurile poporului secuiesc din Transilvania", a declarat László Tőkés, europarlamentarul fiind coleg în marea familie a popularilor europeni cu Klaus Iohannis şi ACL. Iar șeful direct al lui Tőkés în Ungaria este nimeni altul decât Viktor Orban, liderul FIDESZ (PPE), mai subliniază postul România TV.

Pe de altă parte, candidatul la alegerile prezidențiale Szilagyi Zsolt, din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), formaţiune foarte apropiată de Tőkés, a declarat la rândul său că a votat şi va vota şi în turul 2 „pentru transilvanizarea României".

Întrebat dacă în turul doi al alegerilor prezidențiale își va îndruma electoralul să-l voteze pe Klaus Iohannis, în contextul în care acesta este la rândul său minoritar, Szilagyi Zsolt a declarat că această variantă „sună interesant".

„Nu numai maghiarii, dar și transilvănenii privesc spre Europa. Un stat regionalizat, un stat federalizat român după chipul Germaniei ar fi un stat mult mai eficient", a conchis Szilagyi Zsolt, candidatul impus de Tőkés pentru preşedinţia României.