Alegerile prezidențiale din Ucraina intră în linie dreaptă, pentru primul tur din 31 martie. Dacă nici un candidat nu va obține majoritatea voturilor, se intră în turul doi, care va avea loc la 21 aprilie. Suntem, deci, în preajma așezărilor pentru runda finală, dar sondajele de opinie și tendințele sunt departe de a fi clarificate. Iar situația intervine în paralel cu repoziționări ale marilor actori politici, inclusiv oamenii forte din Guvern, dar și sub amenințarea constantă a Rusiei, pregătită de un atac pe scară largă.

De altfel, asemenea avertismente vin constant de la nivelul autorităților, bazate pe amplasarea a peste 26 de batalioane tactice ruse de luptă în Districtul Militar Vestic și a peste 30 în Districtul Militar sudic (incluzând Crimeea, Estul Ucrainei dar și trupele din regiunea separatistă nistreană din Republica Moldova). Toate sunt gata de luptă, iar avertismente față de o iminentă invazie rusă din trei părți asupra Ucrainei au apărut deja în spațiul public.

În ceea ce privește marile tendințe, câteva elemente apar la această oră. Practic, jocul se joacă între 3 dintre cei 44 de candidați, care reunesc împreună circa 60 de procente. În funcție de sondaje, evoluțiile au arătat apropieri și situații neclare, ultimele tendințe și sondaje independente detașându-l în prim plan pe un actor de comedie, Volodymyr Zelenski, în vârstă de 41 de ani, care a jucat rolul de președinte într-un serial, pe actualul Președinte Petro Poroshenko și pe Iulia Timoshenko, de două ori prim ministru și de două ori pe locul doi în alegeri prezidențiale.

Zelenski – fără nici o experiență politic, populist și exponent al unui curent anti-sistem, susținut de oligarhul Igor Kolomoiski și partidul său naționalist – pare în creștere, susținut cu precădere de tineri în vot de protest și afectat doar de afacerile sale în Rusia și scheme de evitare a impozitelor prin utilizarea de firme off shore. El a beneficiat de neintrarea în cursă a unui cântăreț rock, Svyatoslav Vakarchiuk – lider al tinerilor și un fel de Mesia în susținerile sale publice. Mai pierde ceva prin susținerea sa de către Kolomoiski, proprietar de bancă urmărit pentru numeroase probleme și care nu a mai călcat în Ucraina de o bucată de vreme, fiind, totuși, cunoscut ca luptător anti-rus în perioada Maidanului și a agresiunii militare ruse din Estul Ucrainei.

Pe locul doi s-a instalat confortabil, într-o creștere înceată dar constantă, actualul președinte Petro Poroshenko. Acțiunile sale de întărire a națiunii ucrainene și postura sa de candidat de compromis după fuga lui Viktor Yanukovici au determinat susținerea tot mai largă și a tuturor zonelor de vârstă. I se reproșează reformele lente, totuși continue, întârzierile în lupta anti-corupție și i se atribuie victoria recunoașterii Bisericii Ucrainene Unite autocefale și înscrierea în Constituției, a integrării în UE și NATO a Ucrainei. Pierde prin postura sa de politician vechi și mai ales prin faptul că nu există precedent ca un președinte să fi luat două mandate consecutive.

În fine, Iulia Timoshenko, plecată favorită, a avut o creștere constantă dar din luna ianuarie, cu precădere după apariția lui Zelenski, a scăzut foarte mult în sondaje, fiind pe locul trei. Aici și tendința e de scădere constantă în sondaje. Ceea ce nu e, însă, o garanție a finalului: lovituri sub centură continuă, se încearcă mișcări de forță, acuzații reciproce și mai ales posibile retrageri de candidați sau reuniri de forțe în susținerea unui terț. Lucrurile pot evolua aleator în final de campanie. În plus, o oarecare senzație de susținere de către Ministrul de Interne Arsen Avakov a Iuliei Timoshenko în detrimentul lui Petro Poroshenko – după numeroase ciocniri și certuri între cei doi – ar putea juca un rol important în ziua alegerilor.

Cei hâtri spun că dacă Poroshenko bătea palma cu Avakov la timp, acum era președinte. Așa, are un obstacol în plus. Chiar dacă e membru al Partidului Popular al lui Arsenii Yatseniuk, partenerul de guvernare al partidului lui Poroshenko, Avakov s-a detașat – nedeclarat – de partid și de poziția acestuia, chiar dacă și președintele Parlamentului Andrei Parubâi, și șeful Consiliului pentru securitate națională Turcinov, și Arsenii Yatseniuk, fostul premier, îl susțin real și constant. Avakov neagă, dar a avut acțiuni directe asupra campaniei lui Poroshenko mergând până la descinderi la sediul partidului pentru fiananțări ilegale, anchetate azi pentru abuz de putere.

 Importanța Ucrainei este crucială pentru România. Nu e vorba doar despre românii care trăiesc în această țară, în special în Bucovina, Transcarpatia, Nordul și Sudul Basarabiei, ci mai ales de rolul Ucrainei de pavăză în fața presiunilor ruse asupra Republicii Moldova. Departe de a fi parteneri comozi, cu multiple probleme în respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în legătură cu educația și utilizarea limbii minorităților naționale – încurajați și de relativizarea recomandărilor Comisiei chiar de către guvernul României, fapt adus ca argument în repetate rânduri azi – Ucraina își are rolul său mai ales în perspectiva existenței președintelui Igor Dodon, a politicilor sale ostentativ pro-ruse și a victoriei relative a Partidului Socialiștilor la Chișinău.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că întoarcerea pe călcâie a Ucrainei spre Rusia e puțin probabilă, indiferent cine ar veni la președinție. Zelenski e mai fragil și neexperimentat, deci deschis la influențe, însă înclinația naționalistă a susținătorilor săi poate compensa. Iulia Timoshenko a fost cotată drept cea mai apropiată de poziția Rusiei, dar să nu uităm că a stat în închisoare politic în timpul lui Yanukovici, în timp ce Petro Poroshenko nici măcar nu e recunoscut ca președinte de către Rusia lui Putin.

În plus, luptătorii din Maidan, veteranii și structurile paramilitare din Ucraina par să joace un rol important în a balansa orice alunecare pro-rusă. Nu o dată, aceste grupări cu legitimitate, arme și putere de influență au pichetat Rada Supremă, Parlamentul unicameral al Ucrainei, amenințând cu intrarea în Parlament sau în Guvern. Și această componentă prezervă alunecarea spre Rusia, însă nu poate împiedica un eventual atac general, dacă Vladimir Putin ar decide că soluția electorală din Ucraina nu e satisfăcătoare și că procentul său de încredere, 32%, cel mai mic din istorie, are nevoie de un război, și acela în Ucraina, pentru a se revigora.