Alegeri 2024. PNL și PSD stabilesc candidații la europarlamentare. Lista coaliției
- Georgiana Dragomir
- 21 martie 2024, 12:08

PSD şi PNL se reunesc, joi, 21 martie, pentru a definitiva lista comună la alegerile europarlamentare şi candidaţii la sectoarele Capitalei, după ce în urmă cu o zi au anunţat candidatul comun la Primăria Capitalei, managerul Spitatului Universitar de Urgență București.
Alegeri 2024. PSD și PNL, ședințe pentru candidații la alegerile europarlamentare

Sursa foto: Dreamstime.com
Liberalii se reunesc de la ora 15.00 în Biroul Politic Naţional, iar e social-democraţii au Consiliul Politic Naţional, de la aceeaşi oră, la Palatul Parlamentului, conform Liberalii au mai avut o şedinţă internă la Vila Lac, pentru stabilirea candidaţilor eligibili la alegerile din 9 iunie.
Cele două partide trebuie să stabilească lista comună pentru primele alegeri din 2024, cele europarlamentare. Până la acest moment, se cunoaște că Ramona Chiriac, fosta șefă a fosta şefă a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care a şi renunţat deja la funcţie.
Următoarele zece locuri considerate eligibile ar urma să fie ocupate alternativ de câte un reprezentant al celor două partide ale coaliţiei, locul al doilea revenind PSD
.
Lista coaliției pentru alegerile europarlamentare 2024

Ramona Chiriac, prima pe lista coaliției la alegerile europarlamentare Sursa foto: Arhiva EVZ
Social-democrații mizează la alegerile europarlamentare pe: pe Mihai Tudose, Claudiu Manda, Vasile Dîncu, Victor Negrescu, Maria Grapini, Dragoş Benea, Simona Bucura-Oprescu, Titus Corlăţean