ALDE pregătește o TOAMNĂ INCENDIARĂ în PARLAMENT. O nouă PROPUNERE legislativă pe masa DECINDEȚILOR POLITICI
- Iulia Moise
- 28 august 2018, 22:38
În această sesiune parlamentară de toamnă, parlamentarii ALDE vor susţine o propunere legislativă privind activitatea de lobby.
Varujan Vosganian, deputat ALDE, a afirmat după șdeința forurilor de conducere ale ALDE că „Legea privind reglementarea activităţii de lobby este o tentativă care a mai fost în Parlament de câteva ori şi de fiecare dată a eşuat în a ajunge la finalizare. Această propunere legislativă vine în contextul în care societatea noastră este suficient de matură şi noi recunoaştem existenţa firească a activităţii de lobby şi a grupurilor de interese. Care este menirea acestui proiect de lege? Să creeze transparenţa, să elimine orice suspiciune cu privire la faptul că activitatea de lobby ar putea să distorsioneze decizia publică şi ar putea să inducă trafic de influenţă sau conflict de interese”, scrie fulx24.ro
Acesta a mai punctat că actul normativ propus prevede crearea „unui registru de lobby şi de reprezentare a intereselor”.
„Toate societăţile de lobby sau lobby-ştii interni, sau grupurile de interese, pentru a putea funcţiona ca atare, trebuie să se înscrie în acest registru, trebuie să îşi declare activităţile specifice, trebuie să declare lista lobby-iştilor pe care îi au şi, foarte important, un anumit cod de conduită. În momentul în care un lobby-ist se prezintă în faţa unui decident politic, el dovedeşte că este înscris în registrul de lobby, astfel încât activitatea este transparentă. Sigur că există şi anumite constrângeri pentru decidenţii politici, pe perioada în care ocupă funcţia publică nu au voie să aibă activităţi de lobby, vrem să separăm activitatea de lobby de funcţia publică. Sigur că anumite activităţi, cum ar fi cele de natură civică patrimonială, cum ar fi activităţile de consultanţă, promovarea prin sindicate şi patronate nu fac obiectul acestei legi, dar toate societăţile care îndeplinesc o activitate de promovare şi care au un contract comercial cu un client şi promovează interesele clienţilor în faţa decidenţilor publici trebuie să se înscrie în acest registru de lobby care, cu excepţia componentei care ţine de detaliile contractelor, este public şi poate fi consultat de opinia publică”, a mai spus Vosganian.