Album nou de la Eagles

Album nou de la Eagles

Rockerii americani The Eagles au lansat duminica primul album de studio din ultimii 28 de ani, "Long Road Out of Eden", pentru care trupa a muncit mai bine de sase ani.

Noul material discografic pastreaza soundul consacrat The Eagles, dar este adus in actualitate prin temele abordate, de la „consumerismul american”, cultura „junk”, politica externa a Statelor Unite, etica de presa sau razboiul din Irak, transmite Reuters.

„Vesti bune: Eagles nu s-au schimbat deloc. Vesti proaste: Eagles nu s-au schimbat deloc” este parerea publicatiei „Christian Science Monitor”.

Opiniile criticilor despre noul album au fost impartite. Revista „Rolling Stone” este de parere ca albumul merita cumparat, in ciuda „rateurilor”, „macar si numai pentru titlul sau”.

„Guardian”, insa, este de parere ca albumul promoveaza „ingamfarea muzicala la proportii de neconceput”.

Ne puteți urmări și pe Google News