Agitație în PSD înaintea depunerii listei de miniștri. Ședință-fulger la Parlament

Agitație în PSD înaintea depunerii listei de miniștri. Ședință-fulger la ParlamentSorin Gindeanu, liderul PSD. Sursa: Inquam Photos/Octav Ganea

PSD și-ar fi convocat parlamentarii pentru o ședință a grupurilor reunite care va avea loc joi, la Parlament, în contextul pregătirilor pentru învestirea noului Executiv. Reuniunea ar fi programată să înceapă la ora 11:00 și ar avea loc pe fondul așteptatei depuneri a listei de miniștri și a programului de guvernare de către premierul desemnat, Adrian Veștea.

PSD accelerează pregătirile pentru noul Guvern. Parlamentarii, reuniți într-o ședință-fulger

Potrivit informațiilor vehiculate pe scena politică, documentele necesare pentru declanșarea procedurii parlamentare de învestire nu au fost încă depuse, deoarece negocierile privind măsurile incluse în programul de guvernare continuă.

Din acest motiv, șansele ca acestea să ajungă în Parlament până la finalul zilei de miercuri sunt reduse.

Veștea

Veștea. Sursa foto: Facebook

Tensiuni tot mai mari pe scena politică

În interiorul coaliției există în continuare discuții privind calendarul învestirii.

Dacă inițial se lua în calcul finalizarea procedurii până la sfârșitul acestei săptămâni, partenerii de guvernare din PNL, USR și UDMR ar prefera ca audierile miniștrilor și votul din Parlament să fie programate la începutul săptămânii viitoare.

După depunerea oficială a listei Cabinetului și a programului de guvernare, miniștrii propuși vor fi audiați în comisiile de specialitate, urmând ca plenul reunit al Parlamentului să decidă prin vot dacă acordă încrederea noului Executiv.

Mâna dreaptă a liderului PSD Sorin Grindeanu, prezentă lângă Adrian Veștea la negocieri

Premierul desemnat Adrian Veștea s-a întâlnit marți, la Parlament, cu reprezentanții grupului Uniți pentru România, formațiune parlamentară din care face parte, în prezent, și Victor Ponta.

La discuții, Veștea a fost însoțit de Marian Neacșu, una dintre figurile influente ale PSD și un apropiat al liderului interimar al partidului, Sorin Grindeanu. Neacșu este considerat unul dintre cei mai importanți oameni din conducerea social-democrată, alături de secretarul general al partidului, Claudiu Manda.

Întrebat dacă participă la negocieri în calitate de reprezentant al premierului desemnat, Marian Neacșu a răspuns scurt: „Nu, sunt însoțitor”.