Agenția de știri Associated Press va folosi roboți pentru redactarea unor articole
- Ana-Maria Adamoae
- 1 iulie 2014, 19:00
Conducerea agenției speră să introducă, de luna aceasta, o tehnologie automatizată prin care roboții să redacteze 4.400 de materiale din zona de business și de rapoarte privind veniturile unor companii, timp în care reporterii agenției nu ar fi putut scrie decât 300 de știri din acest domeniu, relatează Huffington Post.
"Jurnaliştii noştri se vor concentra să scrie materiale despre ceea ce înseamnă aceste cifre, să identifice trenduri şi să găsească ştiri în exclusivitate pe care le putem publica în momentul apariţiei rapoartelor financiare. Este vorba despre folosirea acestei tehnologii pentru ca jurnaliştii să fie mai liberi să facă jurnalism şi să se ocupe mai puţin de prelucrarea datelor. Nu este vorba despre eliminarea locurilor de muncă. Majoritatea angajaţilor au fost receptivi la efortul nostru şi s-au implicat în ultimele luni în discuţii", a spus Lou Ferrara, vicepreședintele AP.
Roboţii au devenit din ce în ce mai răspândiţi în industria media, Japonia introducând recent primul prezentator de ştiri robot, unul care poate "citi ştirile fără a se încurca".
În martie, breaking news-ul apărut în publicaţia Los Angeles Times despre seismul care a zguduit California a fost scris de un robot pe baza unui algoritm prestabilit, cotidianul fiind primul care a publicat informația.