Agenţi de pază cu studii şi condiţie fizică, de care să nu râdă elevii

Agenţi de pază cu studii şi condiţie fizică, de care să nu râdă elevii

Agenţii de pază cu studii puţine, în vârstă şi care nu ştiu cum să se comporte cu copiii nu vor mai fi delegaţi la şcoli. Aceasta este recomandarea Asociaţiei Profesionale a Companiilor de Securitate (APCS).

"Nu are sens să ne ascundem după deget. Dacă trimitem oameni cu două clase la un liceu, păi elevii de clasa a XI-a şi a XII-a normal că fac glume pe seama lor. Trebuie făcută o testare psihologică, fizică, comportamentală, în prealabil. Dacă se întâmplă ceva la acea şcoală, trebuie să fim siguri că acel agent poate să acţioneze repede. Spre exemplu, dacă i se întâmplă ceva unui copil, paznicul să-l poată căra", e de părere Adrian Baciu, preşedintele APCS.

"Pe de altă parte, nici nu poţi trimite un agent prea tânăr într-un liceu unde sunt fete cam de aceeaşi vârstă. De asemenea, la grădiniţe, agentul trebuie să aibă un alt profil", a completat şi Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Trei şcoli primesc gratuit paznici

De la vorbă la faptă mai sunt însă câţiva paşi de făcut. Şi, ca de obicei, se pune problema banilor. Fondurile insuficiente au dus, în acest an şcolar, la situaţia în care mai multe şcoli din Capitală nu au niciun fel de pază.

"Sunt multe unităţi în care până în prezent nu s-a aprobat planul de pază de către directorii de şcoli, iar situaţia stă foarte prost în special în sectorul 5", a explicat Costică Jubleanu, consilier în cadrul Prefecturii Municipiului Bucureşti. Astfel că, pentru început, trei dintre aceste unităţi de învăţământ vor primi gratuit câte un agent de pază din partea APCS, iar o alta se va alege şi cu un sistem de supraveghere performant.

În scurt timp, elevii vor putea participa şi la un concurs unde vor trebui să prezinte materiale video pro moţionale pentru campania "Sunt sigur la şcoală". Premiile pe care le vor putea câştiga vor fi comunicate ulterior.

Între timp, reprezentanţii poliţiei, prefecturii şi cei ai firmelor de securitate vor lucra la profilul psihologic al agentului de pază din şcoli, vor organiza cursuri de specializare şi vor face modificări în ceea ce priveşte recrutarea paznicilor. "Trebuie însă ca şi beneficiarii, adică şcolile şi primăriile, să înscrie în caietele de sarcini anumite condiţii şi să nu se mai uite doar la preţul cel mai mic", a conchis Baciu.

"Dacă se întâmplă ceva la o şcoală, acel agent trebuie să poată acţiona repede (...) dacă i se întâmplă ceva unui copil, să-l poată căra.", ADRIAN BACIU, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Companiilor de Securitate

Ne puteți urmări și pe Google News