Aflat cu iubita în vacanță la mare, un POLIȚIST din Craiova a MURIT înecat la Eforie Nord
- Feri Predescu
- 19 iunie 2017, 20:31
Două alerte la 112, în mai puțin de o oră, cerând ajutor pentru salvarea din apă a unor turiști care s-au avântat în valuri în dreptul plajei Steaua de Mare din Eforie Nord. Dacă primul bărbat a putut fi salvat, al doilea, un polițist de 27 de ani din Craoiva, nu a mai putut fi resuscitat. Plaja din Eforie nu are salvamari.
Prima alertă s-a dat puțin după ora 17,00, fiind vorba un turist de 18 ani din Ialomița care se îndepărtase în larg și nu mai putea înota spre țărm. A fost scos cu greu, la mal. Primul ajutor medical, până la sosirea unei ambulanțe SMURD C a fost acordat de echipajul SMURD din punctul temporar de lucru Eforie, dotați cu o ambulanță și o șenilată. S-au efectuat manevre de resuscitare, tânărul era inconștient. La 17,50 a fost preluat de ambulanța și transportat, cu semne vitale, la Urgența Spitalului Județean de Urgență Constanța.
La 18,30 a fost al doilea apel la 112, despre încă o persoană în largul mării, tot la Steaua de Mare. O ambarcațiune a SMURD a reușit să îl scoată pe bărbat din apă și să îl aducă la țărm. Echipajul de la punctul temporar Eforie a acordat prim ajutor persoanei înecate până la sosirea unei ambulanțe de la Serviciul Județean Constanța. În ciuda manevrelor de resuscitare, tânarul polițist, de 27 de ani, nu a mai putut fi salvat, medicii declarând decesul. El și prietena lui, procuror, erau cazați la Mamaia dar veniseră la Eforie pentru a sărbători, mâine, ziua ei de naștere.
Deși sezonul de îmbăiere a început în data de 1 iunie și primăriile de pe litoral au primit de la guvern fonduri pentru activitatea de salvare pe mare, plajele nu au nici la această oră salvamari. Până la reglementarea situației, ISU Dobrogea sfătuiește turiștii să frecventeze doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat; să respecte întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement; să evite scăldatul în mare unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, să nu realizeze acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii; să nu se aventureze în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte; să nu lase copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă.