DOCUMENTUL salvării zonei euro. Citeşte AICI ce prevede
- Dinu Boboc
- 27 octombrie 2011, 19:38
Uniunea Europeană trebuie să-şi majoreze capacitatea de a obţine performanţe economice şi de a crea noi locuri de muncă în viitor, potrivit documentului "salvării zonei euro", pus la punct de liderii europenii la întâlnirea de la Bruxelles.
În plus, creşterea cheltuielilor sectorului public pe zonele cu potenţial ar trebui să fie una dintre priorităţile guvernelor din Europa, pentru susţinerea creşterii economice. Toate statele membre trebuie să continue eforturile de consolidare a politicii fiscale şi de efectuare a reformelor structurale.
Bruxelles-ul salută paşii importanţi luaţi de Spania pentru a-şi reduce deficitul bugetar, a-şi restructura sectorul bancar şi piaţa muncii. Implementarea ajustărilor bugetare este cheia succesului acestui plan, avertizează oficialii europeni. Bruxelles-ul susţine planurile Italiei de aplicare a reformelor structurale şi a strategiei de consolidare fiscală.
În continuare, ţara va trebui să obţină un buget echilibrat în 2013 şi un surplus bugetar în 2014, astfel încât datoria publică să ajungă la maxim 113% din PIB în 2014. Totodată, Italia trebuie să crească vârsta de pensionare la 67 de ani până în 2026 şi să stabilească paşii acestei operaţiuni în acest an.
Mecanismul de monitorizare a implementărilor programului grecesc trebuie să fie întărit, la cerinţa guvernului grec. Guvernul grec este singurul responsabil pentru implementarea acestui program. În paralel, Comisia Europeană, în colaborare cu ceilalţi parteneri ai Troika şi cu experţii greci, vor continua monitorizarea modului în care Atena va implementa măsurile luate şi va reuşi să iasă din criză.
Pentru a facilita utilizarea împrumuturilor necesare recapitălizării băncilor elene, guvernanţa Fondul Grec de Stabilitate Financiară va fi întărită, în acord cu autorităţile de la Atena.
Puteţi citi integral AICI declaraţia liderilor europeni la finalizarea summit-ului organizat pentru salvarea zonei euro. CITIŢI ŞI:
- INEVITABILUL S-A PRODUS: Liderii europeni au decis reducerea cu 50% a datoriei Greciei
- Tensiunea s-a citit pe feţele liderilor europeni la summitul de ieri | FOTO
- Capitalismul, lovit în Grecia: Guvernul NAŢIONALIZEAZĂ băncile!