Preşedintele Franţei e acuzat că, în trecut, ar fi primit donaţii ilegale de la deţinătoarea concernului L’Oreal.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a negat ieri că ar fi primit sponsorizări ilegale, în plic, de la deţinătoarea concernului L’Oreal, Liliane Bettencourt, aşa cum a declarat fosta contabilă a acesteia, într-un interviu.
Acuzaţiile fostei contabile, care îl vizează şi pe ministrul muncii Eric Woerth, aduc noi necazuri pentru guvern, care a atins cote minime de popularitate pe fondul măsurilor de austeritate introduse. Woerth se afla deja în mijlocul scandalului L’Oreal. El este acuzat de conflict de interese, ţinând cont că, pe vremea când era ministru al bugetului şi analiza dosarul fiscal al companiei L’Oreal, soţia sa, Florence, lucra pentru societatea ce administrează averea lui Bettencourt.
Comentatorii francezi cred că remanierea rapidă a cabinetului condus de premierul Francois Fillon este acum inevitabilă.
Preşedintele neagă acuzaţia
În interviul acordat ieri siteului de investigaţii Mediapart, fosta contabilă, identificată cu numele de Claire T., susţine că Woerth, trezorier al UMP, partidul aflat la guvernare, ar fi acceptat 150.000 de euro, bani gheaţă, din partea lui Bettencourt, cea mai bogată femeie din Franţa.
Banii, precizează Claire T., erau destinaţi pentru campania prezi denţială din 2007 a candidatului Nicolas Sarkozy. Dacă acuzaţiile se vor confirma, partidul UMP ar avea o problemă serioasă de legalitate. Legea limitează donaţiile către partide la 7.500 de euro pe an, de persoană. Doar 150 de euro pot fi donaţi în numerar.
Acuzaţiile fostei contabile nu se opresc aici. Ea spune că un plic cu bani ar fi ajuns direct în mâinile lui Sarkozy, pe vremea când acesta era primar al suburbiei pariziene Neuilly-Sur-Seine, în perioada 1983-2002 şi o vizita pe Bettencourt.
"Şi Nicolas Sarkozy îşi primea plicul. S-a întâmplat într-unul dintre saloanele de la parter, de lângă sufragerie. De obicei se întâmpla după masă", a precizat Claire T., în interviu. Avocatul fostei contabile, Antoine Gillot, a confirmat pentru AFP că aceasta a oferit poliţiei detalii despre toate plăţile făcute către membrii UMP.
Acuzaţiile au fost negate, indirect de preşedinte. "Aş vrea ca ţara să se concentreze asupra marilor probleme (...) în loc să se ambaleze la prima oroare, calomnie care nu are decât un singur scop, să mânjească, fără nicio legătură cu realitatea", a declarat Sarkozy.