Schimbări pe Aeroportul Chișinău. La ce trebuie să fie atenți călătorii

Schimbări pe Aeroportul Chișinău. La ce trebuie să fie atenți călătorii Aeroportul Chișinău. Sursa foto: Politia de Frontieră

Aeroportul Internațional Chișinău are, începând din 18 ianuarie, abrevierea RMO și nu KIV, așa cum a fost până acum. S-a renunțat, astfel, la simbolul rusesc.

Aeroportul Chișinău și-a schimbat abrevierea KIV, care era o prescurtare de la denumirea rusească Kishinev, cu RMO.

Biletele de avion sunt deja disponibile la vânzare cu noua abreviere. Pasagerii nu vor fi afectați de această schimbare. De asemenea, biletele procurate pentru călătoriile de până la 18 ianuarie, sau după această dată, sunt accesibile cu același cod unic de confirmare.

HiSky, prima companie aeriană privată care ar introduce zboruri directe din România către SUA.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a explicat că schimbarea abrevierii este o procedură destul de îndelungată și a durat aproape un an. Spînu a mai precizat că încercările de a găsi alte denumiri au eșuat, deoarece erau deja folosite.

Autoritățile aeroportuare au transmis că, în cazul în care survin neclarități asociate cu această schimbare în procesul de rezervare a unui bilet de călătorie, pasagerii trebuie să contacteze compania aeriană cu care au ales să zboare. Nouă abreviere a aeroportului Chișinău – RMO - vine de la Republica Moldova.

Aeroportul Chișinău va avea și o nouă parcare

Aeroportul Chișinău va avea și o nouă parcare. Aceasta va fi gata până în primăvara acestui an. Măsura vine ca urmare a semnalelor venit din partea călătorilor, care au relamat spațiul insuficient pentru parcarea autoturismelor.

Noua parcare va avea 260 de locuri și va fi construită în partea de est a terminalului. Directorul Aeroportului, Constantin Vozian, a declarat, pentru bani.md, că există o creștere semnificativă a mașinilor cu numere de înmatriculare ucrainene care ocupă aproximativ 75% din spațiul parcării supraetajate a aeroportului. ”În încercarea de a rezolva această problemă, s-a luat decizia de a crea o parcare suplimentară, cu termen de finalizare în primăvara anului 2024”, a spus directorul.

Aeroportul Chișinău, parcare

Sursa foto: airport.md

Reprezentanții aeroportului au subliniat că cererea crescută pentru spații de parcare este cauzată de numărul redus de locuri disponibile. Asta, mai ales în perioadele aglomerate, când aterizează simultan mai multe aeronave. În acest context, a fost înființată o comisie specială, care a depus deja actele necesare pentru obținerea permiselor autorităților publice locale.