Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur marchează pocăința Contantinopolului pentru prigoana împotriva ierarhului.

În sâmbăta Sfintelor Paşti (16 aprilie 404), Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, a fost scos cu forţa din biserică de ostaşii împărătesei Eudoxia (soţia lui Arcadiu). El a fost închis în reşedinţa Arhiepiscopiei până după sărbătoarea Cincizecimii

Apoi, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost adus în exil într-o localitate din Asia Mică (Turcia de astăzi), anume Cucuz.

De aici a continuat să țină legătura cu prietenii din Constantinopol şi Antiohia.

Acolo a stat sub paza legionarilor armatei imperiale bizantine timp de trei ani, până în anul 407.

În acel an, la insistenţele împărătesei Eudoxia, împăratul Arcadius a hotărât ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat la Pityus. Aceasta era o localitate pe ţărmul răsăritean al Mării Negre.

Scopul era să fie cât mai departe de Constantinopol şi Antiohia şi pentru a nu influenţa pe credincioşii din capitală.

După trei luni de călătorie, Sfântul ajuns în localitatea Comane din provincia Pont, Imperiului Bizantin. Într-o noapte, i s-a arătat mucenicul Vasilisc, ale cărui sfinte moaşte se aflau acolo şi i-a zis:

„Curaj, frate Ioane, că mâine vom fi împreună!”.

Această călătorie a afectat iremediabil starea precară a sănătăţii Sfântului. Pe 14 septembrie 407, după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul.

Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă Ţie, Doamne, pentru toate”.

Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur

După 31 ani, pe 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de patriarhul Proclu, a adus moaştele sfântului din localitatea Comana la Constantinopol.

Când racla cu sfintele moaşte a ajuns în portul capitalei imperiale, toţi locuitorii, în frunte cu împăratul şi patriarhul, au ieşit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur.

După acest moment, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu şi de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinţilor Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea şi Biserica păcii lui Hristos.

Aici, la Biserica Sfintei Irina, împăratul şi patriarhul au descoperit racla şi au aflat trupul Sfântului Ioan neatins de stricăciune şi emanând o mireasmă duhovnicească.

Cu smerenie, împăratul şi-a dat jos mantia de porfiră, semnul imperialităţii sale, şi a întins-o sub racla cu sfintele moaşte. Apoi şi-a cerut iertare în numele părinţilor săi, împăratul Arcadius şi împărăteasa Eudoxia.

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur

Toţi locuitorii Constantinopolului au venit să atingă măcar racla Sfântului şi au rămas în rugăciune zi şi noapte lângă ea.

De la Biserica Sfintei Irina, moaştele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia. Aici, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala „Sfânta Sofia”, care străjuieşte şi astăzi malurile Bosforului.

De la Biserica „Sfânta Sofia”, moaştele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinţilor Apostoli.

Moaştele Sfântului au fost aşezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.