Ce a convenit Adrian Veștea cu AUR. George Simion îi cere lui Nicușor Dan clarificări. Update

Ce a convenit Adrian Veștea cu AUR. George Simion îi cere lui Nicușor Dan clarificări. UpdateAdrian Veștea. Sursă foto: Presidency.ro

Update ora 19.45: Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat luni, după întâlnirea avută la sediul AUR cu liderul formațiunii George Simion, că este dispus să preia în programul de guvernare o parte dintre măsurile propuse de partid. Discuția a avut loc înaintea votului de învestitură din Parlament, în contextul în care Cabinetul Veștea are nevoie de susținere parlamentară pentru a obține majoritatea necesară.

Adrian Veștea anunță deschidere pentru propunerile AUR

La ieșirea de la discuțiile purtate cu reprezentanții AUR, Adrian Veștea a afirmat că a analizat o serie de măsuri economice prezentate de formațiune și că există disponibilitate pentru includerea unor propuneri în programul de guvernare.

„Am discutat o serie de măsuri economice dorite de AUR. I-am asigurat de toată disponibilitate pentru toate aspectele care nu vor avea impact economic în așa fel încât să le pot include. Am deschidere pentru orice solicitare”, a spus Veștea.

Întâlnirea a avut loc după ce George Simion l-a invitat public pe premierul desemnat la sediul partidului pentru discuții privind susținerea viitorului Executiv. Premierul desemnat a transmis că, în ciuda negocierilor politice aflate în desfășurare, procedura parlamentară de învestire va continua.

„În această seară vom merge la învestire și vom solicita ca parlamamentarii care au fost informați de programul de guvernare să-și exprime votul”, a mai spus Veștea.

Declarațiile au fost făcute cu puțin timp înaintea ședinței plenului reunit al Parlamentului în care urmează să fie supus la vot noul Cabinet.

Veștea: „Eu am un mandat de constituire a unei majorități”

Întrebat dacă președintele Nicușor Dan a fost informat despre negocierile purtate cu AUR, Adrian Veștea a explicat că obiectivul său este formarea unei majorități parlamentare.

„Eu am un mandat de constituire a unei majorități”, a declarat premierul desemnat.

La întâlnirea desfășurată la sediul AUR au participat și Sorin Cîmpeanu, propus pentru funcția de ministru al Apărării, precum și Bogdan Ivan, propus pentru portofoliul Energiei. Discuțiile au avut loc într-un moment în care susținerea parlamentară pentru Guvernul Veștea reprezintă una dintre principalele mize ale procesului de învestire.

George Simion: Nu am cerut funcții, nici ministere, ci doar implementarea soluțiilor AUR

„În această seară, la sediul partidului AUR a venit premierul desemnat de Nicușor Dan pentru a ocupa funcția de prim-ministru, împreună cu câțiva miniștri (Apărării, Energiei). Eu cred că este un pas spre normalitate ca al doilea partid politic ca reprezentare în Parlament să fie consultat, să fie întrebat. Avem niște restricții din partea președintelui. Nicușor Dan a spus că nu este de acord cu un guvern din care să facă parte AUR sau care să treacă cu voturile AUR. Totodată, considerăm complet nefondate și de natură să nască dezbinare în societatea românească acele catalogări că noi nu am fi pro-occidentali. Așteptăm niște clarificări până la ora 21:30, altminteri, dacă se va porni la o altă nominalizare și dacă un om pe care nu l-a...

Săptămâna aceasta România trebuie să fie condusă. Nu se poate așa ceva! Avem un guvern demis. Vreau să vă spun că în țară se trăiește din ce în ce mai greu. Am pus, în timpul discuțiilor cu Veștea, subiectul antreprenorilor români. Nu am obținut răspunsurile dorite în timpul audierilor din Parlament, moment în care am ieșit. Dacă se acceptă doleantele noastre, referitoare la ceea ce vrem să vedem în orele următoare... AUR nu e parte a problemei, AUR e parte a soluției.

Suntem forță politică, conform legii din România. E bine că vedem un prim pas de normalitate și suntem dispuși și noi să facem eforturi, însă la 21:30, dacă nu vom avea reacțiile corespunzătoare din partea lui Nicușor Dan...

Nu exagerăm, nu suntem mofturoși, vrem să scoatem țara din criză. Noi nu am cerut funcții, nu am vrut nici deconcentrate, nici ministere, ci doar implementarea soluțiilor de care AUR vorbește de foarte mult timp. Totodată, legile nocive care au trecut în guvernarea Bolojan...”, a declarat George Simion după întâlnirea cu Adrian Veștea.

Călin Georgescu a spus că nimeni nu ar trebui să voteze Adrian Veștea? Călin Georgescu are dreptate, Nicușor Dan trebuie suspendat, vom merge mai departe cu suspendarea dacă nu ne întoarcem la democrație. AUR nu are mandat decât să ieșim din sală la vot Președintele Dan ne-a spus pe 6 mai că nu putem lua parte la o guvernare. Cred că a fost o declarație eronată și cred că trebuie să revină asupra declarației.

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat luni că va avea o întâlnire cu liderul AUR, George Simion, în contextul negocierilor politice privind susținerea noului Guvern. Anunțul a fost făcut după ce președintele AUR a transmis că formațiunea sa nu va vota Cabinetul Veștea și l-a invitat pe acesta la sediul partidului pentru o discuție.

Adrian Veștea: „Sunt un om al dialogului și al consensului”

Într-un mesaj publicat luni, Adrian Veștea a confirmat că va purta discuții cu liderul AUR, argumentând că situația politică actuală impune dialog între toate formațiunile reprezentate în Parlament.

„Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând responsabilitatea care îmi revine pentru a pune capăt haosului politic, voi avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion.

Când vine vorba de România și de rezolvarea unei crize fără precedent, îmi asum un dialog deschis cu orice formațiune politică votată de români. Este cred obligatoriu dacă vrem să avem, în adevăratul sens al cuvântului, un Guvern al României”, a anunțat Adrian Veștea într-o postare pe Facebook.

Mesajul premierului desemnat a apărut la scurt timp după declarațiile făcute de George Simion în cadrul unei conferințe de presă.

George Simion

George Simion. Sursă foto: Facebook

AUR a anunțat că nu va susține Guvernul Veștea

Liderul AUR a afirmat că parlamentarii formațiunii vor vota împotriva Cabinetului Veștea în cazul în care Executivul va ajunge luni seară la votul de învestitură.

„La fel cum toți cei 90 de parlamentari AUR au votat moțiunea de cenzură depusă de noi, la fel diseară, dacă va exista un vot, cu un premier care n-a venit să ne ceară susținerea, ci ne-a zis că trebuie să dăm dovadă de patriotism, acest Guvern nu va beneficia de susținerea parlamentarilor AUR. Eu fac un apel şi la premierul desemnat Veştea să predea mandatul sau să amâne acest vot. În mod evident, mai ales după anunţul pe care îl fac, acest cabinet nu o să treacă, nu va avea susţinerea a 233 de parlamentari. Nu există 233 de parlamentari fără coloană vertebrală în acest Parlament”, a declarat George Simion.

Potrivit acestuia, în actualele condiții, Executivul nu ar avea numărul necesar de voturi pentru a obține învestitura.

George Simion, ultimatum pentru Adrian Veștea

Deși a anunțat că partidul său nu va susține Guvernul, George Simion a lansat o invitație publică pentru Adrian Veștea și a solicitat o poziție clară din partea președintelui Nicușor Dan.

„Îl aştept pe domnul Veştea până diseară, la ora 20:00, la sediul formaţiunii noastre, pentru a discuta ceea ce vrea să facă pentru ţară. (…) Îi cer și lui Nicușor Dan să zică public dacă este nevoie de voturile AUR și, într-o întrevedere, dacă parlamentarii AUR mai sunt extremiști”, a mai spus Simion.

Liderul AUR a afirmat că obiectivul principal îl reprezintă ceea ce a numit o reconciliere la nivel național și a susținut că toate discuțiile politice trebuie purtate public.

„Nu prin birouri ascunse, nu prin negocieri secrete. Pe noi ne interesează ca România să se însănătoşească.”