Adrian Severin, despre Nicușor Dan: Sunt multe cercuri de interese, care îl împing

Adrian Severin, despre Nicușor Dan: Sunt multe cercuri de interese, care îl împingsursa: Facebook

Nicușor Dan, o mare dezamăgire din punctul de vedere al celor care l-au votat anul trecut la prezidențiale. Prestațiile președintelui au fost analizate de Robert Turcescu și de Adrian Severin în podcastul difuzat luni, pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România. Fostul ministru de Externe este de părere că liderul de la Cotroceni este influențat din multe zone de interese. Iar asta se cât de poate de vizibil.

Adrian Severin, despre Nicușor Dan: Sunt multe cercuri de interese, care îl împing

Invitatul emisiunii a explicat că, după părerea sa, președintele nu are personalitate. „Domnul Nicușor Dan, sigur, e personajul pe care îl vedem, în primul rând. Mie mi-am amintește de niște figuri din carton pe care le compuneam noi când eram copii și trăgeam brațele, picioarele, capul, erau mobile și cu niște sforicele trăgeam și erau foarte caraghioase. Pentru că făceau niște mișcări așa nefirești, cumva. Mi-amintește de asta, mi-amintește de filmele lui Charlie Chaplin, mi-amintește de multe lucruri”, a afirmat fostul ministru.

„Bănuiesc că este undeva bătut de vânturi și împins din toate direcțiile, trebuie să fie în lumea aceasta mizerică. Sunt siguri că sunt multe cercuri de interese și curente care îl împing într-o parte și în cealaltă.

De unde vine presiunea pe președinte

Să vedem, să pornim de la ceea ce a spus și nu de la ceea ce a intenționat sau de la ceea ce alții l-au determinat să spună. Și pentru că toate efectele au o cauză, probabil că această cauză este într-adevăr o anumită presiune care i-a dat expresie sau poate la care a și aderat aderat”, mai este de părere Severin.

În ceea ce privește discursul lui Nicușor Dan, ocazionat de Ziua Europei, marcat de critici la adresa UE, fostul ministru de Externe a afirmat că, într-adevăr, structura europeană are mari probleme.

„Împăratul este gol”

„Este o opresiune care spune, domnule, nu mai putem ascunde că regele este gol. Respectiv, nu mai putem ascunde că Uniunea Europeană a eșuat. Asta nu înseamnă că trebuie, repet, să o aruncăm la gunoi, nu îi spun eu asta, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la o idee de asociere a statelor europene și de comunitate europeană, care să răspundă nevoilor de siguranță pe care le-am pomenit: individuală, socială, națională și internațională.

Și trebuie deocamdată, neavând remediul, neavând tratamentul, măcar să definim boala. Și ăsta este un pas important. Haideți să folosim, indiferent de motive, că au fost motive rele sau motive bune, că domnul Nicușor Dan a fost conștient de ceea ce spune sau nu a fost conștient de ceea ce spune, să folosim faptul că a spus-o. Așa, ca președinte e legitim, dar în exercițiu cel care exercită atribuțiile prezidențiale în România și de pe această poziție de pe această poziție, dânsul spune, repet, regele este gol.”

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]