Admitere 2025. UAIC Iași anunță peste 13.600 de locuri pentru admiterea din iulie

Admitere 2025. UAIC Iași anunță peste 13.600 de locuri pentru admiterea din iulieUAIC / sursa foto: uaic.ro

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a dat startul pregătirilor pentru sesiunea de admitere din luna iulie 2025, anunțând un număr record de 13.666 de locuri disponibile pentru viitorii studenți. Oferta educațională acoperă toate cele trei cicluri de învățământ universitar: licență, masterat și doctorat, cu o creștere de 656 de locuri față de anul anterior.

UAIC, locuri alocate absolvenților din categorii defavorizate

Pentru studiile universitare de licență sunt scoase la concurs 8.355 de locuri, dintre care 4.167 sunt fără taxă, iar 4.188 sunt cu taxă. De asemenea, universitatea oferă facilități pentru categorii defavorizate: 100 de locuri sunt alocate absolvenților de licee din mediul rural, 20 pentru etnicii romi, 30 pentru tinerii proveniți din sistemul de protecție socială și alte 30 pentru candidații cu cerințe educaționale speciale sau cu dizabilități.

În ceea ce privește studiile de masterat,Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pune la dispoziția candidaților 5.053 de locuri: 2.709 cu taxă și 2.344 fără taxă. Pentru studiile doctorale, sunt disponibile 258 de locuri în cadrul școlilor doctorale ale universității.

Calendarul de admitere debutează în luna iulie

Calendarul de admitere debutează în luna iulie, iar procesul va fi desfășurat atât fizic, la sediul instituției, cât și online, pe platforma special dedicată, eadmitere.uaic.ro.

Înscrierile la programele de licență se desfășoară între 7 și 12 iulie, iar pentru masterat și doctorat în perioada 14-19 iulie. Afișarea rezultatelor va avea loc între 13 și 31 iulie pentru licență și între 21 și 31 iulie pentru masterat. Pentru candidații care nu reușesc în sesiunea din iulie, universitatea organizează o sesiune suplimentară în septembrie (5-8 septembrie).

Calendar admitere UAIC

Calendar admitere UAIC / sursa foto: uaic.ro

O noutate importantă pentru candidați este posibilitatea preînscrierii până pe 6 iulie, un proces care oferă un avantaj logistic semnificativ și contribuie la familiarizarea cu procedura de admitere.

Admiterea la UAIC, în funcție de facultate

Admiterea se face, în funcție de facultate, prin diverse metode de selecție. Opt din cele 15 facultăți vor accepta candidații exclusiv pe baza mediei de la examenul de bacalaureat. Trei facultăți – Informatică, Drept și Teologie Ortodoxă – vor desfășura probe scrise, care vor avea o pondere între 40% și 50% în calculul mediei finale.. Alte facultăți vor ține cont de notele la anumite probe ale examenului de bacalaureat sau vor organiza examene de aptitudini (la Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă) ori probe sportive (la Educație Fizică și Sport).

UAIC își întărește în continuare componenta internațională, oferind 30 de specializări în limbi străine: cinci la nivel de licență și 25 la nivel de masterat.. De asemenea, universitatea extinde accesul la educație superioară în alte regiuni ale Moldovei, prin cele 11 programe de studii desfășurate la extensiile din Focșani, Botoșani și Piatra Neamț.

În plus, elevii cu performanțe deosebite beneficiază de un avantaj semnificativ: laureații olimpiadelor și ai concursurilor naționale sau internaționale pot fi admiși direct, pe locuri bugetate, fără a susține examen de admitere.

Cu o ofertă diversificată, adaptată nevoilor actuale ale pieței muncii și o infrastructură digitală performantă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași își reafirmă poziția de lider în învățământul superior românesc.