Administrația Obama, vinovată de întoarcerea Ucrainei spre Rusia
- Adrian Pătrușcă
- 3 aprilie 2019, 00:00
Victoria zdrobitoare a actorului Volodimir Zelenski în primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina a făcut vâlvă. Discursul său radical la adresa corupției regimului și moderat la adresa Rusiei a avut un ecou incomparabil mai puternic în rândul ucrainenilor decât cel al președintelui în exercițiu, Petro Poroșenko. Acesta a mizat exclusiv pe cartea americanăși occidentală, a integrării în NATO și UE. Unul dintre afișele sale electorale clama: „Ori eu, ori Putin”.
O dezvăluire senzațională făcută de celebrul ziarist de investigații american John Solomon pentru The Hill aduce o posibilă explicație pentru întoarcerea ucrainenilor cu fața spre Rusia.
Joe Biden, fostul vicepreședinte al lui Barack Obama și posibil candidat al Democraților pentru Casa Albă, se împăuna anul trecut, în fața unei asistențe de specialiști în politică externă, despre felul cum l-a destituit el pe Procurorul General al Ucrainei, scrie Solomon.
În fața camerelor de luat vederi, Biden a descris cum l-a amenințat pe Poroșenko în martie 2016 că administrația Obama își va retrage garanțiile pentru un împrumut de un miliard de dolari, aruncând Ucraina în faliment, dacă nu îl concediază imediat pe Procurorul General Viktor Șokin.
„Am zis: ‚N-o să primiți miliardul’. M-am uitat la ei și le-am zis: ‚Plec peste șase ore. Dacă procurorul nu este dat afară, nu primiți banii’”, și-a amintit Biden cum l-a amenințat pe Poroșenko.
„Ei bine, nenorocitul a fost concediat. Și au pus în loc pe cineva tare la vremea respectivă”, a declarat fostul vicepreședinte în fața Council of Foreign Relations, insistând că președintele Obama era la curent cu afacerea.
John Solomon susține că a discutat cu șase înalți oficiali ucraineni, care au confirmat spusele lui Joe Biden, deși au precizat că presiunile pentru îndepărtarea lui Șokin fuseseră exercitate de mai multe luni și nu duraseră doar șase ore.
Cert este că Poroșenko și Parlamentul ucrainean au fost nevoiți să pună capăt mandatului său de Procuror General. Viktor Șokin era de mai multă vreme ținta unor responsabili americani, fiind acuzat că nu deschisese suficiente dosare pentru corupție.
Însă oficialii ucraineni i-au mai dezvăluit lui Solomon ceva crucial, ascuns de Biden: procurorul pe cale l-a destituit lansase o amplă anchetă pentru corupție la Burisma Holding, cea mai importantă companie producătoare de gaze naturale din Ucraina, în consiliul executiv al căreia fusese invitat Hunter, fiul cel mic al lui Biden.
Evidențele bancare americane dezvăluie că propria companie din SUA a lui Hunter Biden, Rosemont Seneca Partners LLC, a primit cu regularitate transferuri într-unul din conturile sale – în general sume de peste 166.000 de dolari pe lună – de la Burisma, din primăvara lui 2014 până în toamna lui 2015, o perioadă în care Joe Biden era principalul lider american care se ocupa de problema Ucrainei și de relațiile sale tensionate cu Rusia.
Dosarul Burisma deschis de Procurorul General Viktor Șokin, pe care ziaristul de la The Hill l-a putut consulta prin bunăvoința oficialilor ucraineni, demonstrează că anchetatorii îl identificaseră pe Hunter Biden, pe partenerul său de afaceri, Devon Archer, și compania lor, Rosemont Seneca, ca destinatari ai banilor.
Răspunzând la o serie de întrebări trimise de John Solomon, Viktor Șokin afirmă că făcuse „planuri specifice” pentru anchetă, care „includeau interogatorii și alte proceduri de investigații penale pentru toți membrii conducerii executive a companiei, inclusiv pe Hunter Biden (foto medalion).”
William Russo, purtătorul de cuvânt al lui Joe și Hunter Biden, nu a răspuns solicitărilor lui John Solomon de a comenta aceste afirmații.
Procurorul General, eliminat cu sânge rece
Oficiali americani și ucraineni i-au explicat lui Solomon că în mod sigur Joe Biden și consilierii săi erau la curent cu ancheta lui Șokin, dat fiind că: - numirea lui Hunter Biden în consiliul executiv al Burisma era cunoscută de toată presa americană;
- ambasada SUA din Kiev, care a coordonat acțiunile lui Biden în Ucraina, a discutat în mod repetat și public despre ancheta Procurorului General de la Kiev la adresa Burisma;
- ancheta a ajuns până în Marea Britanie, unde Biroul pentru Fraude Grave (SFO) a înghețat conturile lui Mykola Zlochevski, co-fondator al Burisma, în care se aflau 23 de milioane de dolari, exact în perioada în care Hunter Biden a devenit membru al consiliului executiv;
- biroul lui Joe Biden a recunoscut public rolul lui Hunter la Burisma într-un articol din New York Times, dedicat anchetei și Șokin și apărut cu patru luni înainte de concedierea Procurorului General.
Gaze și golănie internațională
Barack Obama l-a numit pe Joe Biden ca om-cheie al administrației în Ucraina în februarie 2014, la câteva zile după alungarea președintelui pro-rus Viktor Yanukovici în urma „revoluției portocalii” din Piața Maidan.
În cartea sa din martie 2018, „Secret Empires: How the American Political Class Hides Corruption and Enriches Family and Friends” („Imperii secrete: Cum clasa politică americană ascunde corupția și îmbogățește familia și prietenii”), ziaristul Peter Schweizer scrie că Joe Biden s-a întâlnit cu Devon Archer în aprilie 2014, imediat ce acesta fusese numit în consiliul executiv al Burisma. Peste o lună, Hunter Biden, partenerul lui Archer în compania Rosemont, a fost primit și el în consiliul Burisma