Aderarea României la Schengen, amenințată de războiul din Israel. Avertisment la nivel înalt
- Alexandru Sălăvăstru
- 10 octombrie 2023, 14:13
Deputatul PSD Gabriel Zetea trage un semnal de alarmă cu privire la valul de refugiați care va rezulta în urma războiului din Israel. Pentru liderul PSD, această problemă umanitară se va răsfrânge automat și asupra României.
Uniunea Europeană se va confrunta cu un val de migranți rezultat în urma războiului, a declarat Gabriel Zetea, deputat PSD. Acesta este îngrijorat că efortul României de aderare la zona Schengen va avea de suferit.
Liderul PSD se teme că aderarea României la spațiul Schengen va fi amânată
Potrivit declarațiilor deputatului PSD, Uniunea Europeană va fi nevoită să se confrunte cu o nouă problemă care va apărea în urma conflictului din Israel:
„În primul rând, asta ar fi cea mai mare problemă pentru Uniunea Europeană. Ce va face cu valul de migranți care, evident, va veni. Vorbim despre Marea Mediterană, aceleași rute, până la urmă care se folosesc dinspre Siria, vor fi folosite și de data aceasta. Țările din sudul Europei vor fi din nou asaltate de migranți, aceleași discuții pe care le avem în Uniunea Europeană legate de Schengen și uite cum este afectată, din nou, România în acest moment, că vor fi state care vor fi din nou reticente în a discuta despre extinderea Schengen, în momentul în care sunt atât de mulți migranți care intră în Europa”, a declarat deputatul PSD la B1 Tv.
Gabriel Zetea crede că Israelul încearcă să elimine regimul totalitar instaurat în Fâșia Gaza de către Hamas, iar această încercare va afect un impact negativ în întreaga lume:
„Evident că sunt foarte multe repercursiuni și va conta foarte mult, vorbim de o invazie terestră delicată a Israelului, pentru că vor trebui până la urmă să ia niște măsuri. Vor încerca să elimine regimul totalitar instaurat în Fâșia Gaza de către Hamas, iar asta sigur că va însemna, până la urmă, un conflict militar, care sigur va produce victime colaterale și asta înseamnă suferință și suferința oamenilor din întreaga lume”, a adăugat Gabriel Zetea, deputat PSD.