Acuzații la adresa DNA. „75 de judecători din 110 au avut dosare. Grav e că multe erau deschise din oficiu”

Acuzații la adresa DNA. „75 de judecători din 110 au avut dosare. Grav e că multe erau deschise din oficiu”

Aproape jumătate dintre magistrații din România au avut dosare deschise la DNA, anunță Dana Gârbovan

Judecătoarea Dana Cârbovan, a afirmat, la B1 TV, că 3.600 de magistrați din 8.000 au avut dosare deschise la DNA. Printre aceștia s-au numărat 75 de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care, la ÎCCJ, în total, lucrează 110 judecători.

„Au avut dosare în special judecătorii de la vârful sistemului. De la Înalta Curte de Casație și Justiție 75 de judecători au avut dosare din 110, câți sunt în schemă. Aveau dosare deschise la DNA, o parte la plângeri, dar ceea ce a fost și ni s-a părut cel mai grav, foarte multe dosare erau deschise din oficiu.

Adică una este când o parte nemulțumită merge și face o plângere penală, care dacă vizează doar soluția, ar trebui clasate imediat, sau când DNA deschide din oficiu”, a afirmat președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Dana Gârbovan a explicat cum se deschideau dosarele: „E autosesizează din oficiu și începe cercetarea. În 2013 a fost deschis un dosar ce viza nouă membri ai CSM la data respectivă, dintr-un total de 16. Nu știm încă dacă erau 19 membri în CSM - 16 sunt aleși. Acest dosar a fost închis înainte ca această secție să fie funcțională, a fost clasat, în 2018, pentru că fapta nu există. Vorbim despre o perioadă de cinci ani”.

Ne puteți urmări și pe Google News